Acum ma simt low,
sunt low și singur, poate mult mai singur decât m-am simțit
vreodată.
Ma simt fără putere. Ma simt ca Samson, când i s-a aflat secretul puterii și femeia de lângă el i-a tăiat parul și astfel i-a luat puterea.
Ma simt fără putere. Ma simt ca Samson, când i s-a aflat secretul puterii și femeia de lângă el i-a tăiat parul și astfel i-a luat puterea.
Dar ce înseamnă de
fapt singur? În realitate nu suntem niciodată singuri din punct de
vedere fizic, cu excepția faptului când ești la detenție.
Suntem singuri din
punct de vedere sentimental, când deși nu suntem singuri fizic,
suntem singuri în trăiri. Și asta simt eu acum, ma simt singur în trăiri, ma simt abandonat din punct de vedere sentimental. Probabil
am mers mai demult pe drumul asta, doar ca abia acum realizez clar
unde ma aflu.
Mda, depresia m-a
cuprins din nou. Dar am un plan, un plan de curățire interioara, de
pace, pentru a putea să mă simt din nou bine. Aa, și sa îmi
corectez greșelile:
1. Sa nu mai setez
în pula mea așteptări atât de înalte pentru persoanele care ar
trebui să îmi fie aproape dpdv emoțional.
2. Sa nu ma bazez
doar pe o singura persoana, de fiecare data când am făcut asta am
avut de suferit enorm. Every motherfuckingtime. Și nu mi-am învățat
lecția niciodată, probabil așa am fost construit și educat ca sa
am totul în mâinile unui singur om.
Pentru femei e ușor, se întâlnesc intre ele și se deschid ca ghioceii primăvara și își povestesc emoțiile, trăirile și se vindeca în cercolaba aia. Cum as putea eu sa merg la bere cu băieții și sa povestesc lucruri din astea? Se rade și cu curul. Evident nu as putea.

Va fi bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu