duminică, mai 16, 2010

Oltean fiind, pot sa zic ca 19 ani din viata, nu am cunoscut alta nație decât romani, și mai mult, doar olteni. Crema, ca sa zic asa.

Ei bine când am venit în Tm, asta s-a schimbat. Am întâlnit fel și fel de persoane de diferite naționalități, lucru care m-a făcut sa-mi fac o imagine de ansamblu asupra unor întregi nații. Bine, eu de felul meu generalizez foarte mult. Dar totuși, fata de sârbi am căpătat o oarecare impresie generala nu prea buna, ca sa fiu sincer pana la capăt.

Sunt genul de oameni care-ți intra pe sub piele, despre care ai zice la prima vedere ca sunt oameni de treaba, cu suflet imens. La o adică te întrebi de ce oare au avut atâtea războaie, de ce se urăsc atât de mult intre ei pentru ca par pașnici, omenoși și cu bun simt. Dar asta e doar la prima vedere.

Vedeti voi, e suficient sa arunci o privire in tara vecina ca sa vezi ce inseamna pentru sarbi relatiile intepersonale. S-au razboit, s-au omorat, si-au ciopartit tara in zeci de bucatele. Sunt parsivi, genul care ar face orice ca sa te futa pe la spate. Escrocii pizdii. Isi merita soarta, ca nație.

Nici cu femeile lor nu mi-e rushine. Prima femeie cu care mi-am înșelat vreodată o iubita a fost sarboaica. Si o mare târfă pe deasupra.

Ardeți în culori, iugoslavilor.

2 comentarii:

una spunea...

=))...vai ce final brutal. Nush de ce am impresia ca o cunosc pe ,,micutza'', se bucura de mare popularitate la vremea ei:D.

BGD spunea...

Daaaaaa... o cunosti, cum sa nu.

Am si avut meciuri pe tema asta ;)