Și am început. Am dat play și mâinile au început să îmi umble pe tastatură. Dă play la piesa asta, ca să intri în starea mea când scriu.
Iron Sky - Paolo Nutini ( Great dictator clip edit) from DANIEL on Vimeo.
Muzica mă relaxează și declanșează sinapsele care mă aduc în starea de creativitate. Ca și acum.
Cică atunci când ai pierdut totul, când nu mai ai nimic de pierdut ești cu adevărat liber. Cred că trebuie să pierzi destul de multe ca să fi cu adevărat liber. Liber și trist zic eu. Da, ai înțeles bine. Lucrurile te întristează la fel de mult ca și absența lor. Doar că atunci când nu mai ai nimic te doare în pulă și nu-ți mai pasă. Da, ești liber, faci ce vrei, dar oricum ești trist și nimănui nu-i pasă de tine. Iar mie nu-mi place să fac ce vreau când sunt trist. Eu vreau să fac ce vreau atunci când sunt fericit. Da, lumea se amuză și li se pare că ești coios simțindu-te liber de exemplu să te dai cu schiurile pe iarbă în parc noaptea. Sau când te freci de stâlpi când te mănâncă spatele. Ei vreau să fac astea când mă simt semi-rege, când sunt extra fericit și când nu îmi lipsește mâncarea din stomac. Nu ca un boschetar sărac, liber și trist.
Da, coae, adică trebuie să renunț la tot ca să fiu liber să scriu pe aici neavând nimic de pierdut, gen ? Nah, nu o să fac. Părerile negative mă ating la fel de mult cum atinge fuego câte o bucă feminină. Adică o dată pe an. Iar părerile pozitive la fel de mult ca o nimfomană care își face masaj cu 2 degete. Adică de 10 ori pe zi. Ceea ce îmi amintește de filmul ăla...Nymphomaniac. Nu m-a impresionat până la lacrimi, dar e bun de plictiseală.
De mult n-am mai văzut un film care să mă impresioneze, să mă facă să râd, apoi să plâng. Să mă facă să îmi țin respirația, apoi să mă plictisească, iar când să fiu pe punctul de a-l tăia ca pe maioneză, să moară toți. Băi toți, și ăia buni, și ăia răi, și pizdele nefutute, și curvele. Apoi să înceapă alt film. Adică gen, alte persoane din film să devină brusc personaje principale. Gen băiatul care vindea gogoși la magazinul de pe colțul unde are loc accidentul tragic în care mor vreo 4 actori principali. Sau polițiștii care vin să investigheze cauzele. Sau trecătorii. Înțelegi? Să rămân mască, să ies de la film așa de excitat încât să-mi fie greu să merg și rușine de privirile ațintite la șlițul meu. Da coae, să fie un film așa de bun încât să mă și excite, înțelegi? Ceva ce nu s-a mai făcut până acum, încununarea celor 2 milenii și jumătate de dramaturgie.
La naiba, am atâtea subiecte acumulte despre care vreau să scriu... Dar nu îmi place să scriu pe toate o dată.
Pe data viitoare !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu