Lucrez într-o corporație, merg la munca dimineața, depun eforturi pentru binele corporației, gândesc în spirit corporatist, acționez în spirit corporatist. La masa de prânz mănânc împreună cu colegii corporatiști. Uneori.
Încet încet începusem sa cred ca ma transform într-un nenorocit de corporatist.
Corporatistul e o persoana care lucrează într-o multinațională și se mândrește cu asta de parca ar fi descoperit Atlantida sau pe Elodia. Fara suflet, genul de persoana care are doar prieteni în biroul în care lucrează de 5 ani, genul de om care pupa în dos șeful pentru diferite avantaje și invidie din partea colegilor care il privesc dornici sa le vina rândul la înfipt limba la fel de adânc în ass.
Corporatistul e genul de persoana care merge în concedii în diferite locuri de pe pământ, are totul planificat și știe exact unde o sa meargă la vara, cu cine, în ce perioada. De obicei corporatistul nu are prieteni în afara serviciului. Cercul lui de amici e la fel de restrâns ca economia Moldovei. Corporatiștii formează bisericuțe dogmatice, imposibil de spart. Bisericuțele mănâncă împreună, isi fac nevoile împreună, împărtășesc aceleași idei și aceleași vacante de rahat. Corporatiștii vin la munca și își povestesc vacantele minunate și nebuniile pe care le fac. Corporatistul e genul de om care are o relație stabila, eventual se însoară repede, pentru ca e prea speriat de perspectivele de a nu avea alți prieteni din afara corporației și implicit a nu-și găsi perechea. Corporatistul e genul de persoana scârboasa care are impresia ca e cu puțin înaintea colegilor, care e veșnic nemulțumit de poziția sa în companie, care are impresia ca fără el, nimic nu ar merge. Corporatistul e scârbosul care iți face plângeri și iți sapa groapa doar pentru ca are impresia ca ești cu 5 secunde mai deștept decât el. E genul de persoana care șoșotește neîncetat în spatele biroului, care se crede spiritual, are limbaj elevat dar când vorbește nu spune nimic, e deontologul care se ascunde in spatele unui aspect de intelectual, geniu precoce, dar care e la fel de îngust la minte ca o virgina intre picioare.
Eu gândesc pentru mine, îmi fac propriile reguli și am propriile idealuri. Se spune ca învingătorii crează regulile, iar ratații doar trăiesc în funcție de ele. Nici un prieten de-al meu nu e corporatist, asta pentru ca pentru mine viata înseamnă altceva. Viata înseamnă libertatea de a alege ceea ce vreau sa fac și ceea ce vreau sa fiu, fără a urma turma. Viata înseamnă a-mi impune propriile reguli și de a nu trai după program.
Lumea lor nu e lumea mea. Lumea mea nu ar putea niciodată sa se întineze cu lumea lor. Sa va spălați în cap cu ea, sa muriți pe posturile cele mai înalte din corporație și sa mergeți în raiul corporatiștilor. Nu mai fiți invidioși pe mine, eu nu-mi doresc șefia, eu vreau sa fiu artist, sa ma doar la banana de toate zbaterile voastre inutile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu