i

Fericirea e pentru prosti. E pentru aia care se indragostesc pe net. E un concept inventat de vanzatorii de alcool, curve sau droguri.

Iluzia e singura realitate. Iluzia e cea care te face fericit. Si ca orice alt cuvant de gen feminin, iluzia e o curva. Esti iluzionat de mic, ai iluzia ca esti implacabil, incontrolabil, ai iluzia ca iti stapanesti viata si asta iti da incredere si te face fericit. Aia care nu au suflet sunt fericiti pentru ca pe ei iluzia nu ii poate insela. Sunt imuni. Iluzia e o curva pentru ca te fute cand ti-ai depus toata increderea in ea. Cand ai renuntat la viata si principiile tale crezand ca te-ai eliberat de jeg, iluzia dispare cu banii si cu inima ta, si ramai ca un prost in ploaie. Si ca pe orice alta curva, nu incetezi sa iubesti si sa cauti iluzia nici dupa ce te-a futut si ai ramas cu ochii inlacrimati spre cer. Fericirea e creata datorita iulziei. Dar iluziile sunt efemere. Oricat de mult te-ai stradui sa ramai in iluzie, pana la urma trebuie sa te intorci in lumea ta. Sa te intorci la viata ta.

De ce cauta oamenii distractie si entertainment? Droguri, alcool si filme ? Pentru ca satui de lumea pe care o vad in fata ochilor, vor sa evadeze din realitate si sa creada pentru un timp ca realitatea e alta. Mi-am inceput blogul pentru ca nu am mai suportat durerea si deziluzia din telenovela care a fost viata mea. Blogul asta e lumea mea in care nimic nu ma poate atinge. Nu e o iluzie. Eu sunt stapan aici. Eu hotarasc ce si cand o sa apara, hotarasc ce comentarii accept hotarasc daca mai scriu sau nu. Aici eu sunt stapanul universului.

Cand crezi ca viata ta e de cacat, vino sa gusti putin din amarul meu. Poate o sa-ti vezi viata cu alti ochi si o sa crezi in tine.

Fiecare e pentru el. Fiecaruia ii pasa doar de curul lui. Iluzia e pentru prosti. Iar cand vine vorba de prosti, eu sunt cel mai mare.

Concediu

Plec în concediu. O saptamana sunt în silenzio stampa.


Dar vreau sa mai fac o ultima precizare înainte de a-mi lua zborul. Înainte de a ma dispretui, pune-ti urmatoarea intrebare : oare cat de bine ma cunosti ? Daca ai fi fost în spatele meu și ai fi văzut măcar 10% din lucrurile pe care eu le-am experimentat, oare as mai fi fost jeg ? Sunt jeg atunci când tot ce vreau e sa fiu fericit și tot ce primesc e dispreț, deziluzii, depresii și drame ? Ai văzut vreodată un om murind ? Ai simțit vreodată cum e sa nu mai ai aer atunci când persoana iubita îți zice ca de azi e cu altcineva ? Ai fost vreodată atât de singur încât aveai impresia ca dacă strigi cât te țin plămânii nu te poate auzi nimeni ?

Daca ma disprețuiești, asta e pt ca ai citit câte ceva pe aici și ți-ai dat seama cât e de adevărat. Si câteodată adevărul doare tare.

Mai citește și poate o sa ajungi sa mai înveți.

Copil

Acum câteva zile am împlinit o frumoasa vârsta, 19 anishori, 2 toamne si 4 primăveri. Datorita faptului asta și a câtorva sugestii subtile, am început brusc sa-mi pun unele (veshnicele) probleme existențiale, gen de ce merg la culcare devreme seara, de ce nu ma mai destrabalex la petreceri, de ce îmi plac pitzipoancele plasticate si răsfățate, de ce mos crăciun nu mai vine, de ce gutza cântă, etc. Am realizat ca încet încet anii au trecut și peste mine, nu doar pe lângă.

Zic au trecut peste mine pentru ca din tot ce a trecut am rămas cu ceva. Ca sa nu fii un amărât ignorant, e bine ca din tot ce experimentezi sa ți se întipărească ceva în capul ala cu ceafa lata.
Lumea moderna e distrusa. Copiii cresc în fatza monitorului, nu ies la aer, nu se joaca pe afara pana seara târziu, prefera sa bage un counter, sa descopere toate prostiile din lume pe internet. Părintii sunt obsesiv de atenți sa nu se îmbolnăvească "ala micu", sa nu se lovească, sa nu îl muste albina sau sa nu ii intre praf în ochi. Ei considera ca pentru a-l feri de toate chestiile astea, trebuie sa fie ultraatenti cu el, sa il tina permanent in casa sub observație. Din cauza asta peste câțiva ani, copiii ăștia o sa ajungă inadaptații societății, o sa ne trezim cu cazuri gen State, când un retardat din asta, frustrat pe un coleg, isi ia kalasnikov-ul și sa se creadă în jocurile lui de pe calculator și sa facă măcel în școala unde învață. Trist dar adevărat, lumea moderna e distrusa pentru ca copilăria lor e furata. Deși mulți zic ca generația mea a avut o copilărie furata, eu cred ca nu puteam sa am o copilărie mai furata decât copiii din ziua de azi.

Eu am copilărit cu guma Turbo și hrana pe cartela. Era bucurie mare când aveam bani sa merg la coltz sa iau suc la dozator. Era bucurie în casa când taică-miu venea de dincolo cu dulciuri și nimicuri care îmi luminau ziua. Era bucurie când câștigam la fotbal, când jucam pac-pac pe după colțurile gri ale blocurilor, când făceam cazemate unde ne jucam pana noaptea. Era bucurie când iarna oamenii își aruncau brazii pentru ca noi ne făceam sabii din ei și ne credeam muschetari. Era bucurie când venea iarna cu multa zăpada și, împărțiți în tabere, ne jucam toata ziua cu bulgari. Era bucurie când de revelion puteam sa ne uitam la televizor la tot felul de umor și urări comuniste. Ma uitam la "Dallas", nu mai țin minte exact care era povestea dar eram tare incantat.

Asta ma face acum sa apreciez tot ce am obținut, sa vad lumea având în spate un model pentru comparație. Cu toate greutățile, cu toate toate lacrimile cu toate pierderile, cu toate gândurile rele, mereu trebuie sa existe un vis frumos sa te ridice, sa-ti dea forță, sa te împingă de la spate. Într-o zi ar trebui sa încep încă o blognovela care sa facă o retrospectiva a vieții mele, acum cât încă mi-o amintesc

Nesimtirea evadarii

Motto: Oh, How I wish you were here...



Tuturor ni se pare dura viata. Viata te crispeaza de durere cand vezi cat de nedreapta e cu cei care nu merita. Suntem imprevizibili. Desi loviti de probleme, in momentele cele mai grele, reusim sa adunam forta si curaj pentru a tine fruntea sus. Curajul e ceea ce ne lipseste pentru a fi cu adevarat mareti, magnifici. Curajul merge in fata noastra si impune respectul celorlalti. Curaj!? E un cuvant prea mare pentru mine. Eu totusi cunosc o persoana care a avut curaj mai mult decat as fi putut eu sa am vreodata. E vorba de sora mea, care dupa mine, e cel mai curajos om de pe pamant.

Ca alternativa la curaj, semenii nostri se scufunda in mediocritate si-si dau viata pe nimic. Ma simt ca un nesimtit. Sunt un nesimtit pentru ca nu apreciez ce am, cat de norocos sunt ca sunt sanatos, cat de nesimtit si ignorant sunt cand eu am ceea ce unii n-au avut nici macar pe jumatate. Cum dau cu piciorul la lucrul asta si imi fac singur rau cand mai trag cate o tigara. Cum pot sa nu imi dau seama cat ar da unii ca sa fie sanatosi, desi nu e vina lor ca nu sunt. Cat de nesimtit sunt cand imi bat joc de mine si ea ma vede de acolo de sus?

Cand viata te plictiseste si crezi ca nu e de tine, te apuci sa o trantesti, sa te plasezi in situatii extreme, de orgasme intelectuale cu ganja, coca sau hero. Te duci naiba pe mana ta, ii bagi vise ieftine si ireale in cap. Viata e aici, in fata ta, nu intr-un joc pe calculator, nu intr-o sticla de bere, nu intr-o tigara, o liniuta sau o seringa. Viata e aici, doare, se bucura, zambeste, rade, te ridica si te doboara. Ochii pot vedea lucruri care sa iti dea senzatii mai puternice decat orice altceva. Daca vrei sa evadezi, evadeaza in realitate, razi si bucura-te de viata si de ceea ce ai, iubeste si fii iubit. Mergi la biserica. Viziteaza piramidele. Munceste, fii mandru de munca ta si de ceea ce ai creat in realitate. Viseaza mult, doreste-ti mult. In Danemarca, dependentii de heroina sunt finantati de stat cu doua doze de heroina pe zi. Asta ca sa vezi ce amploare a luat problema. Cum pot oamenii aia sa creeze? Sa dezvolte societatea, sa munceasca sa aiba copii? Sunt morti pe jumatate, pentru ca asa au ales.

Sunt multi care viseaza departe...dar pe care Dumnezeu i-a chemat prea repede ca sa guste din bucuriile vietii. Ei nu au ales asa. Iar eu sunt un nesimtit si imi bat joc de ele.

Welcome to my sick world

Tot ceea ce scriu face parte din viata mea, nu mi-e usor sa ma expun asa, dar o fac pentru ca nu mai pot sa tac. Daca as fi fericit nu as vrea sa imi impart fericirea cu nimeni. Dar sunt nefericit si indurerat si vreau sa impart nefericirea si durerea mea cu toti pentru a ma elibera de povara de a o duce singur. Urasc toate lucrurile/oamenii care mi-au facut rau si de aceea le arat exact asa cum sunt, fara masca, pe fata, fara inflorituri. Nu scriu pentru gadilarea intelectuala a unor luminatzi, nu vreau sa par amuzant, interesant si deasupra tuturor pentru deliciul pitipoancelor. Sunt arogant si am de ce. Sunt impotriva lumii si am de ce. Sunt asa cum sunt si am de ce. Daca as fi avut de ales, as fi ales sa fiu altfel.



Love is blindness


Over a Cup of coffee

Walking on a dream

Cati dintre noi sunt cu adevarat multumiti de viata lor? Adica sa te trezesti dimineata, sa te uiti in urma si sa vezi cum ceea ce ai facut ziua trecuta e exact ce ti-ai dorit? Ca ai realizat in viata tot ce ti-ai propus cand te jucai in nisip cu prietenii in fata blocului si visai sa fii buricul pamantului, centru universului. Eu cred ca am ajuns sa nu mai pot visa frumos si departe. Cand eram mic ma visam in tot felul de ipostaze idioate atunci cand o sa cresc. Ca o sa fiu presedinte, ca o sa merg pe luna, ca o sa ma intalnesc cu extraterestrii, ca o sa merg pe un ozn, ca o sa fiu superman, spiderman, cucuman, etc. Visam ca lumea sa ma cunoasca cand merg pe strada, sa am puteri supranaturale/paranormale, sa il bat pe van damme, sa ii fac miscarea mea speciala prin surprindere si sa-i arat ca eu sunt mai tare. Sa fiu agent secret cu un ceas jmeker care scuipa acid, sa am niste ochelari care sa ma faca sa vad ca schwarzenegger in terminatorul. Sa ma placa toate fetele, sa fiu eroul care salveaza vreo barbie. Cand eram mic eram visator, tot ce vedeam la tv mi se parea realitate si vroiam sa ajung si eu asa. Pe masura ce am crescut, visele s-au schimbat si s-au imputinat. Acum am ajuns sa nu mai visez deloc. Abia acum m-am trezit la realitate si vad ca de fapt nu o sa ajung nimic din ceea ce mi-am propus cand eram mic. Nu duc o viata frumoasa, fericita. Nu am nici o barbie langa mine. Nu sunt un supererou, lumea nu depinde de mine. Nu pot sa schimb mare lucru din jurul meu. Plutesc in deriva acolo unde ma duce viata dar imi place sa cred ca tot ce fac e doar pentru ca asa vreau, pentru ca asta mi-am propus. Aiurea, nimic nu e adevarat, asta nu e viata mea. Nu asta visam cand eram mic, nu asta am vrut sa ajung.

De ce ne baga tot felul de desene animate idioate cu superman? De ce spiderman se poate catara pe pereti? De ce ma uitam ca idiotul la tot felul de prostii si le credeam?

Ar trebui sa ne puna la tv razboaie, foamete, durere, realitate. Sa faca desene animate in vezi oameni cum mor de foame, cum cersesc, cum se zbat in mizerie, in boala. Sa vezi crime, violuri, sa vezi 5% din oameni care au totul si 95% care nu au nimic.

Sa faca desene animate in in care fratele eroului moare de cancer si el nu poate sa faca nimic sa il ajute. Sa imi deseneze durerea, nu cacaturi animate in care nenorocitul de superman ii salveaza pe toti...

Piesa serii

Zero Gravity

Oh da. E valentine's day (sau ballantines, dupa preferinte). Eu cred ca ideea de valantines incepe sa prinda din ce in ce mai mult pentru ca "ele" vor sa fie asa. Nu cred ca o sa auzi prea multi baieti care sa se intalneasca la o bere:
"- cf, frate ?
- bine, plm.
- aha.
- auzi, stii ca maine e valantines ? abia astept....
- aa da, si eu abia astept. stii, eu si prietena mea ne iubim atat de mult...
- stiu cum e...si noi ne iubim atat de tare. maine pentru ca e valentines vreau sa ne casatorim pt o zi. pentru ca ne iubim asa de tare.
- daaaa... wow, ce frumos. tot anul am asteptat valentines, sa arat lumii intregi cat de indragostit sunt. sa ma vada mergand pe strada cu un buchet de flori intr-o mana si un plush mare si roz in ceealalta.
- si cu ochii sticlind de dragoste?
- da, da, wow, uite deja mi s-a facut pielea de gaina, vai mi-a crescut si pulsul. ce mult imi place sa fiu indragostit de valentine's day. Hai noroc !
- noroc !"

E absurd, ridicol si gay sa auzi discutia asta intre 2 baieti. Noua iar ni se face rau cand ne gandim cati bani trebuie sa cheltuim pentru prietena. De parca toate toanele, isteriile, geloziile, etc, n-ar fi de-ajuns. Trebuie sa si platesti pentru asta. Trebuie sa platesti ca sa nu mai ai parte de toane, isterii si gelozii. Sa ii bagi un cadou gras sub nas, sa ii arati cat de mult iti place sa te subjuge. E o chestie masochista aici la mijloc. Tot ce trebuie sa faci e sa mergi printre perechile pe care le vezi de valentines. O sa vezi cat de in al 9-lea cer e ea, si o sa vezi ce privire pierduta are el. Nu ii place sa-si scoata maimuta la plimbare, asteapta sa treaca timpul sa o debaraseze scurt. O scoate in oras, ii ia cadouri si o plimba de nebun pentru ca altfel are parte de certuri pe care ar fi mai bine sa le evite. Femeile sunt cele care au impus Valentines Day.

Ele abia asteapta ziua asta. E ocazia perfecta sa mai primeasca un cadou. Adora sa primeasca cadouri, de valentines, de 1 martie, 8 martie, ziua ei, ziua ta, ziua copilului, ziua de nume, 3 luni de cand sunteti impreuna, etc. Isi masoara dragostea partenerului in consistenta cadoului. Ele cand se intalnesc a doua zi la un cocktail isi povestesc ce cadouri au primit si isi povestesc unde s-au dat cu prietenul in leagan ca doi indragostiti sau cum seara au facut sex printre petale de trandafiri, pe asternuturi de matase, cu arome afrodisiace, lumanari si muzica de Barry White. Nu conteaza daca a fost un numar scurt sau nu, importanta a fost atmosfera.

Daca cadoul nu e consistent ca al celei pe care incearca sa o impresioneze, ca vai ce prieten are ea, atunci o da la intors si zice ca ei ii place cadoul, ca e exact ceea ce isi dorea, ca i-a citit gandurile, gusturile, etc. Cadourile pentru "ele" sunt de fapt niste lucruri pe care si le cumpara pe banii tai, dar iti lasa impresia ca tu ai ghicit ce si-ar dori. N-ai observat ca in apropierea perioadelor cand trebuie sa fie "cadorisita", mergeti prea aproape de vitrine? Ca se uita prea des inauntru, ca se opreste la o geanta care ii place? La un trenci? La un parfum? Daca n-ai observat asta inseamna ca esti de-a dreptul pierdut, te manevreaza prea bine sa-ti mai dai seama de asta.

Ati observat cate cupluri nepotrivite sunt in zilele noastre? Mai ales acum, de Valentine's, rasar ca ciupercile, ca deh, asa e bine, sa nu fii singur in ziua asta. Mergi pe strada si vezi tot felul de cupluri nepotrivite. Unul prea gras, altul prea slab, unul prea inalt, altul prea scund. Unul frumos, celalalt urat. Unul imbracat in galben, celalalt in roz, unul cu pantofi, altul cu adidasi. Unul hip-hoper, altul rocker, unul manelist cu ciocate altul houser cu piercing in limba.

Sunt tot felul de cupluri cel putin dubioase. Nu se potrivesc deloc. O sa auzi si replici de genul "eu cand m-am combinat cu ea avea 60 de kile. Doar acum dupa 2 ani a ajuns la 75. Cre.zi ca m-as fi combinat cu ea daca arata asa atunci?" Adica fetita e de fapt un suflet de mickey mouse prins intr-un corp de balena. Nu e vina ei pentru transformarile astea. "Dar pe maica-sa nu ai vazut-o atunci? N-ai vazut ca are 100 de kile, nu te-ai asteptat sa ajunga si asta mica la fel ? -Aaa, plm frate, asta era fotomodel atunci, de unde sa stiu eu ca ia in gabarit la fel ca ma-sa asa de repede? - Pai si cum naiba a ajuns asa? - Pai ne certam des si ea cand e suparata, trebuie sa manance ciocolata." Era o situatie fara scapare pentru saracul baiat. Ori ii accepta mizeriile feministe si ea ramanea fotomodel, ori se apara si inceapeau certurile, dar ea lua in gabarit. No win situation.

Cuplurile astea nefericite sunt cele mai triste de ziua lui Valentin. Daca ai o prietena grasutza, e ca si cum ai merge cu Milka la plimbare, printre inimioare, tzomponashi, papucei roz, fluturasi si balonashe roshii. Se uita lumea la privirea ei tampa si fericita, de vacutza, si la privirea ta pierduta si resemnata, de bou care s-a pricopsit cu o vacutza. In restul zilelor, poti sa mergi linistit cu ea, nimeni nu crede ca chiar o iubesti, poti sa o scoti noaptea in oras, poti sa o tii doar in masina. Dar in ziua asta, trebuie sa arati lumii intregi cat de bou esti. N-ai scapare.

Urasc V. Day. Si nu, nu am prietena.

Cand ti-e dor de nimic...

In cautarea unor subiecte incitante cu care sa va distrez pe voi, fanii, dar mai ales pe fanele mele virtuale care inca cred ca sunt kool, amuzant si de treaba, ma plimb de nebun prin magazinele si pe strazile din bremen. Nu prea am ce sa zic asa de interesant, mai bine ar fi sa ma leg de niste chestii care ma freaca la menta din tara noastra. O sa ma intorc pana la urma, spre dezamagirea mancatorilor de ceapa care ar vrea sa ma faca uitat pe meleaguri straine. Spun asta pentru ca de fiecare data cand plec(nu plec eu prea des, dar oricum nu stau sa sparg seminte pe la coltzul strazii prin romania), iubitorii mei imi arata cat de mult le lipsesc si cum ar vrea sa stie de mine zilnic. Frate, imi suna telefonul nonstop, am mesaje de nu mai incap pe cardul de memorie, inboxul mi-e plin incat imi trebuiesc zilnic 2h doar sa sterg mesaje. Glumesc evident, sunt multi la care ma asteptam sa ma caute si nu au facut-o. Totusi, multumesc celor(la feminin) care m-au intrebat ce mai fac si m-au rugat sa le aduc cate ceva, multumesc si baietilor care m-au intrebat de sanatate desi nu m-as fi asteptat din partea lor. Intotdeauna persoanele la care te astepti mai putin o sa te ajute cel mai mult. Acele persoane nu iti sunt alaturi in viata ta de zi cu zi, dar ele sunt acolo atunci cand nimeni nu e langa tine. Dupa asta, reintra din nou in anonimatul vietii tale. Nu merita aprecierea ta pentru ca in viata obisnuita nu ies cu nimic in evidenta. Totusi sunt mai importante decat toti ceilalti la un loc pentru simplu fapt ca nu te-au abandonat atunci cand restul au facut-o.

Privind de departe, din afara cutiei lucrurile par simple.E vorba de principiul "out of the box". Exercitiul asta e util pentru toti. Imagineaza-ti viata si imagineaza-te pe tine prin ochii unei alte persoane. O persoana care se uita la tine, te analizeaza din toate punctele de vedere si are niste pareri si sfaturi obiective pentru tine. Chestia e simpla de fapt. Atunci cand discuti cu cineva, mereu ai cele mai bune sfaturi, pentru ca privesti problema din exterior. Atunci cand problema devine a ta, pentru a face cele mai bune actiuni ca sa o solutionezi, trebuie sa privesti totul din exterior. Fara subiectivisme, fara lamentari. Stii ce e de facut si trebuie sa o faci intr-un fel sau altul.

Privite din Germania, lucrurile par simple in Romania pentru ca aici eu sunt in afara cutiei. Odata intors acasa, o sa ajung in cutie si o sa fiu din nou un soarece in cautarea branzei prin labirint. O sa caut bucata mea de branza dar ma voi lovi de toti peretii doar urmarind mirosul si nestiind calea cea mai simpla. Posibil sa nu ajung niciodata la ea. As fi vrut sa fiu prost. Nu ca nu as fi... dar as fi vrut sa fiu putin si mai prost. As fi vrut sa fiu atat de prost incat sa fiu fericit, dar nu prea prost incat sa nu stiu cum se leaga sireturile. Prostii sunt mereu fericiti. Ei sunt multumiti cu ceea ce au si vad mereu jumatatea plina a paharului: "e mai bine decat nimic", sau "daca am ce sa mananc si am unde sa stau e bine". Eu sunt un pesimist si mereu vad jumatatea goala. Atata timp cat paharul nu o sa fie plin, nu am cum sa vad ceea deja e in pahar. Eu mereu o sa ma intreb de ce nu e paharul plin si cum pot sa-l umplu. Cred ca de asta nu o sa fiu niciodata fericit.

Probabil mentalitatea noastra de roman care e multumit cu jumatatea plina il duce ca la 60 de ani sa-si numere banii pe care ii are in functie de cate medicamente are de cumparat. Probabil de aia, nemtii la 60 de ani umplu un restaurant stilat din oras, sunt cupluri de varsta a 3-a care mananca in oras si rad si se simt bine. Asta pentru ca atunci cand au putut sa faca ceva cu viata lor, chiar au facut.


Gata cu filosofia ... pana sa ma intorc cuminte la viata mea trista, profit de banii pe care compania ii investeste in mine si mi-o fericesc cumparand tzoale si alte nimicuri de prin magazine.

Noapte buna, natiune invizibila !



Si primele poze de la locul faptei, de unde m-a aruncat soarta (click pentru marire):

PS: Calitatea lasa de dorit, dar nu sunt fotograf profesionist asa cum nici voi nu sunteti critici de arta. Punkt.

A funny thing, dreptul la replica

M-a cautat lore. Cine nu stie despre ce e vorba, poate sa se edifice aici. Pentru ca e frumos sa acorzi unei persoane dreptul la replica o sa incerc sa reproduc cat mai exact discutia cu ea(de pe mess). Am fost vineri dupa masina la service, lasand messengerul on-line. Cand m-am intors acasa am gasit printre ferestrele cu mesaje si inimioare de la pitzipoance(glumesc) si una in care lore imi spunea ca a citit blogul si imi explica unele chestii. Mi-a spus ca ea m-a iubit si ca vrut doar sa fie fericita si iubita inapoi. Mi-a spus ca acum a gasit lucrul acesta si acum e fericita(nu cred ca era o aluzie la faptul ca cu mine nu a fost). Apoi mi-a explicat ca si eu aveam bmw cand am fost impreuna, deci nu m-a lasat pe mine pentru unul cu bmw(imi place ca e constanta totusi, de aici si urarea la cat mai multe). Apoi am ajuns acasa si am vazut ce-mi scrisese. Pe undeva avea dreptate, nu e corect sa judec o persoana dupa ultima impresie. Trebuie avute in vedere si clipele frumoase. Mi-am dat seama ca lore nu a inteles de ce eram eu ofticat si i-am scris inapoi(desi era offline) ca nu asta e motivul pt care nu mi-a convenit intalnirea dintre noi, si ca dupa atata timp de cand nu am mai vb si nu ne-am mai vazut(la telefon nu raspunde, pe mess nu e niciodata), as fi vrut mai mult de la ea decat un "ce faci" si apoi "pa" grabita. Totusi am trecut prin multe impreuna, soru-mea o placea foarte mult, parintii mei la fel, oricum ma asteptam la cu totul altceva. Mi-am cerut scuze ca a aparut pe o postare pe care toata lumea o poate vedea, si i-am explicat ca am spus doar ceea ce am vazut si cum m-am simtit. E prima persoana care a tinut foarte mult la mine si care acum pur si simplu nu ma mai cunoaste. E incredibil cum un om se poate suci la 180 de grade in cateva luni. Probabil am inteles eu gresit ceva. Apoi dupa cateva minute, imi raspunde(deci era online dar inviz.) si imi spune ca nu avea de ce sa se ascunda de prietenul ei. I-am spus ca nu era cazul sa se ascunda de nimeni si ca nu a inteles nimic. Apoi mi-a spus ca el s-a oferit sa o aduca la mine si ca nu putea sa-l refuze. Punct. Atat.
Daca am omis ceva, imi cer scuze.

Ma bucur sincer pentru ea ca e fericita. Dar eu nu uit niciodata persoanele care imi sunt alaturi. Usa mea va fi intotdeauna deschisa pt ea si pentru orice fosta prietena de-a mea.
Acum nu-mi ramane decat sa astept invitatia la nunta. Nu ar fi singura mea care s-a maritat dupa ce ne-am despartit. Totusi, nu stiu de ce, dar am o presimtire ca nu o sa primesc nici macar invitatia...

Am primit o piesa misto(ms mircea) care imi aduce aminte de despartirea de fata cu care am stat 5 ani. Incontestabil, pe toate fetele care i-au urmat le-am comparat cu ea. Si nu cred ca asta o sa inceteze.