Stiti cand doare cel mai tare? Cand pierzi atunci cand tu de fapt trebuia sa castigi.
Exista doua versiuni ale fiecarei povesti. Exista versiunea ei si exista versiunea ta. Versiunile astea au aceeasi poveste la baza dar au concluzii diferite, poate chiar opuse. Asa ca eu inainte sa trag o concluzie, trebuie sa ascult ambele versiuni. Daca asculti doar o versiune e ca si cum i-ai da dreptate, pentru ca lucrurile sunt puse intr-o lumina favorabila povestitorului. Nimeni nu isi admite propriile greseli. Nimanui nu-i convine sa admita ca a gresit. De asta voi sunteti pulime iar eu sunt suprem, pentru ca eu imi recunosc greselile si incerc sa nu le mai repet. Voi ca si pulime, nu va recunoasteti greselile si din cauza asta o sa ramaneti pulime 4 ever.
Te consideri un caracter puternic, o persoana care atinge si influenteaza vietile celor din jur? Demonstreaza-ti taria de caracter si recunoaste cand ai gresit! Cere-ti scuze daca e cazul! Invata din tot ce te inconjoara si incearca sa nu mai repeti greselile.
Ramai in ignoranta si in narcisism si astfel, vei ramane in pulime. Liderii se nasc si se perfectioneaza. Gresesc dar au puterea sa-si asume responsabilitati si sa tina capul sus.
Ploaia intr-o zi insorita de vara. Copilaria fericita alaturi de bunici. Durerea, atunci cand mori. Chicoteala fericita a unui copil. Sentimentul de libertate dat de vantul de pe puntea unui vapor in mijlocul marii. Implinirea atunci cand neavand altceva decat ajutorul divin reusesti in viata. Emotia, atunci cand dormi cu persoana iubita in brate pentru prima data.
Se spune ca orice om poate gresi. A gresi e omenesc. A repeta aceleasi greseli e deja prostie. Iar eu inca consider ca nu sunt prost. Intotdeauna am incercat sa invat din greselile trecutului. Si sunt unele greseli pe care nu o sa la mai repet. Cu siguranta toate lucrurile prin care am trecut si-au lasat amprenta asupra mea. Dar in final, nu raman decat lucrurile bune. Din tot ce am facut.
Nu stiu ce m-a apucat, nu ma recunosc. Cand ma uit in jurul meu, la oameni cu varste apropiate, ma vad diferit. Bucuria se regaseste in lucrurile simple, dar profunde. Trebuie sa vrei mult si sa dai totul. Trebuie sa te gandesti pe termen lung la viata ta, la ce vrei sa realizezi, la unde vrei sa ajungi, iar cand ajungi acolo trebuie sa te gandesti si mai departe.
Cand aveam vreo 20 de ani, eram pe dos, nu stiam nimic, nu vroiam nimic, nu eram responsabil de nimic, nu gandeam nimic. Da, e adevarat, baietii sunt cam cu doi ani in urma fetelor de aceeasi varsta ca si gandire. Si da, mie nu-mi place sa fiu in urma nimanui, deci clar urasc chestia asta. Urasc chestia asta pentru ca e adevarata, si pentru ca asta inseamna ca acum gandesc ca o femeie la 23 de ani.
Nu stiu de unde vine explozia asta de emotivitate si sinceritate. Chiar nu ma recunosc, in loc sa ma depreseze, ploaia asta ma face plin de speranta. Ma intorc la munca, poate imi revin.
Stimați cititori ai acestui site. Dacă v-ați trezit într-o dimineață și ați avut impresia că sunteți prosti, relaxați-vă, nu sunteți. Întotdeauna se va găsi cineva mai prost sau mai analfabet decât dumneavoastră. Drept exemplu, observați vă rog exprimarea din imaginea atașată. Cu ocazia asta, poate mă lămurește și pe mine cineva ce au vrut sa zică cei de la respectiva shaormerie sau ce e aia... Nu am putut să îmi comand nimic atunci când am văzut ca nu trebuie să mă rețin. Ei bine, nu m-am reținut și le-am făcut o mică reclamă gratis pe net.
În altă ordine de idei, vă dau un sfat. Urmați-vă pasiunea. Indiferent dacă pasiunea voastră se numește lupte în jeleu cu femei goale sau patinaj artistic. Desen sau fotografie, dans sau violoncel. Îţi place să tranșezi animale, iubești să sculptezi în piatră sau adori când rupi tobele. Dacă îți place să faci ceva, fă-o. La serviciu ești un robot, în schimb pasiunea este cea care te eliberează. Pasiunea e lucrul care te definește și te scoate din anonimat. Doar cu pasiune poți realiza ceva, doar prin pasiune te vei simți liber și pe deplin împlinit. Voi aveți pasiuni? De ce mai stați pe gânduri, urmați-le! Dăruiește-te cu totul şi nu vei regreta, crede-mă. Altfel te vei trezi la 60 de ani, realizând că nu ai facut nimic notabil şi având o grămadă de remușcări. Eu știu unde vreau să ajung... tu știi ?
Sunteți niște mincinoși. Şi aici nu mă refer la minciunile alea mari gen o să te iubesc mereu, nu o să te părăsesc niciodată, o să fii mereu fericit, nu vei mai îndura singur ploaia niciodată, bla bla bla. Mă refer la minciunile alea mici, nevinovate pe care le spui prietenilor din politețe sau pentru a părea că-ți pasă, deși te doare la bască de ei. Eu sunt mai nesimțit. Sunt extrem de sincer, din cauza asta nu e prea sănătos să fi în preajma mea decât dacă vrei o părere obiectivă. Dacă mă deranjează ceva îți zic fără să împachetez totul într-o mare minciună.
Asa ca m-am hotărât sa va demasc și pe voi prefăcutelor. Mai jos am făcut o colecție scurtă de minciuni uzuale pe care trebuie și le zic femeile și echivalentul lor dacă fiecare dintre voi ar fi sinceră. Duritatea limbajului e cât se poate de reala, și voi știți asta. Aşa gândiți toate, dar nu o spuneți în faţă.
1. "Vai, te-ai tuns! Îți stă super, chiar te prinde mai bine noul look. E muult mai bine decât înainte" = "Arăți ca o maimuță cu plete. Şi bunică-miu când tundea oile arătau mai bine. Uite cum rânjești ca o vacă încântată de minciuna mea evidenta. Dumnezeule, cum de nu s-a spart oglinda când ți-ai belit ochii de dimineață în ea cu parul vâlvoi? Înainte încă aveam dubii, dar acum m-am convins că ești fashion-retarded. Întoarce-te că o să borăsc pe peruca ta. Ţi-ai schimbat şi culoarea? Ai vrut să ne demonstrezi că într-adevăr eşti blondă, nu? Arăţi ca o spălăcită ordinară care face cu mana la tiruri. Ah, nu mai suport violul asta vizual."
2. "Vai ce super îți stau blugii ăștia. De unde i-ai luat? Ah, de la Zara? Chiar îți vin super!" = "Dumnezeule, cum ai putut sa arunci 4 milioane pe zdrențele astea. Stau pe tine ca pe gard, sunt largi, culorile i-ar întoarce stomacul și pisicii mele. Băi parcă te-ai trezit în sacul de dormit și ai uitat sa-l dai jos.. Blugi ca ăștia a avut și bunică-mea, dacă vroiai puteam să ți-i dau gratis. Doamne, de pe ce planeta vii? Stai mai departe să nu vadă lumea ca suntem împreună, poate mă cunoaște cineva și mă faci de rushine. Întoarce-te sa te vad și la spate.... ce ai făcut cu fundul, l-ai lăsat acasă să se odihnească ? Ah, l-ai rătăcit în sacul ăsta de dormit, înțeleg."
3. "Nu te-ai îngrășat, termină, arați bine. Acum ai pus puțin pe tine, aşa e normal, ești mult mai bună acum" = "Vai, ești cât casa, săraca de tine. Cum te mai suporți, uite și acum în timp ce-mi spui că te-ai îngrășat mănânci cartofii ăștia cu piept de pui. Dar ce fată, te-ai certat cu salatele? Normal ca ți-a dat papucii Alex, doar nu era sa stea lângă tine pana te hotărai tu să mergi la sală. Dumnezeule, dacă în următoarele 5 secunde nu te oprești din mâncat, o să plesnească pantalonii pe tine, purcico! Ai pus 10kg pe șolduri fund și burtă. Ești diformă, nici Ray Charles nu te-ar sexa, și ăla săracu` e orb. Doar faptul că intri într-o încăpere dizlocă câțiva metri cubi de aer."
Şi bineînțeles, preferata mea: 4. "Stai tu cu el dacă te vrea. Cum să mă supăr fată, stai chill, e ok…" = "Pizda mătii de curvă, aşa ai făcut cu toți pe care i-am vrut. Ăla vrea numai să te fută, idioato! Toți te plac numai pentru botul ăla de vagaboantă și ţâţele pe care le ții mereu la vedere. Te culci cu toți după 3 (trei) întâlniri, vaco! Nu te suport, ai niște gesturi de parca ai fi căzută din stele, mergi numai în bășini, îți încordezi botul de muistă şi-ţi scoți sânii în faţă de fiecare dată când vezi câte un fucker. Te urăsc, aş vrea sa mori în durere. Să faci infarct în timp ce o sugi, să ți se încleșteze gura pe penis și să știe mă-ta că ai fost o curva. Vreau să ţi se usuce sânii și să-ți pice, să te trezești într-o dimineață cheală, să ți se înnegrească dinții, atât de mult te urăsc! Curvo! Nu-ți mai ajung puletzii care vor să te futeze, trebuie sa-i vrei mereu pe ăia pe care îi vreau și eu. Ordinaro!"
Bine, astea sunt doar patru din miile de minciuni nevinovate care se vehiculează zilnic în lumea voastră bolnavă. Dar hei, dacă minți, nu ajungi în faţă.
Pe versurile piesei "Designed to fuck you, designed to fuck you, all the time".
Nu-mi plac cei care duc o viata monotona, care nu stiu de ce se trezesc dimineata. Cei care nu cred in nimic si nu isi doresc nimic. Cei care zic "eu nu o sa ajung niciodata acolo, eu nu o sa fac niciodata asta". Ceea ce scriu nu e pentru ei. E pentru cei care la fel ca mine vor totul sau nimic. Care prefera sa moara daca nu pot zbura. Pentru cei pe care poti sa-i pui la pamant de 100 de ori si de 100 de ori se vor ridica si mai decisi. Cei incapatanati si ambitiosi.
Viata mea e agitata si daca vrei sa-mi urmezi calea trebuie sa fii pregatit sa te arzi. Ca sa stai langa mine trebuie sa fii pregatit sa te arzi, pentru ca eu ard. Daca te simti jos, uita-te la mine si fa-ti curaj. Inspira-te din puterea mea, strange din dinti si mergi pe drumul tau. Talismanul meu esti tu Oana. La fel ca tine, niciodata nu renunt, niciodata nu incetez sa cred in sansa mea, indiferent de ce-mi spune toata lumea. Voi reusi, pentru ca vreau asta. Peste vreo 10 ani cand o sa ma vedeti la volanul unui Porsche, o sa-mi dati dreptate.
Nimic din ce am obtinut nu a fost fara lupta. Am pierdut ca sa pot castiga, am fost jos ca sa ma pot ridica. Imi place durerea. Ma ambitioneaza. Vreau totul de la viata asta curva care mi-a dat prea putine. Am luptat prea mult, am indurat prea multe ca sa vreau mai putin.
Nici nu știu cum sa încep. Pai când e vorba de schimbare toți suntem experți, toți o vrem, ne-o asumam, dar oare câți reușim sa o ducem la capăt ? Cum poate sa fie schimbarea ușoară când schimbarea presupune renunțarea la tot și adaptarea la o noua situație ?
Femeile simt nevoia de schimbare când trec printr-o depresie gen o despărțire dureroasa. Își schimba parul, garderoba, orice. Schimbarea din exterior se transpune apoi în interior. Cand vine vorba de schimbare, e o strategie buna, trebuie sa recunosc
Știi cum îmi dau eu seama ca nu mi-e bine? Ca sunt plictisit, ca sunt depresiv? Atunci când pun Winampul pe random si sar din piesa în piesa fără sa găsesc ceva sa-mi placa. Pur și simplu nu îmi mai place nici o piesa. Insa azi simt ca as putea asculta orice.
Asta nu e o perioada fericita din viata mea... din contra. E o perioada foarte trista pentru ca sunt aproape de a pierde din nou în jocul asta al vieții, jocul meu favorit dealtfel. Dar ce farmec ar mai avea dacă as câștiga în continuu ?
Dar totuși găsesc puterea sa ridic capul și sa vad răsăritul? "...Răsar, mă înalt, cobor și apoi dispar, și-apusul meu e totuşi răsărit..." sta scris pe piatra de mormânt a surorii mele. Si știi ceva? Ea găsea în fiecare zi puterea sa zâmbească.
Dupa o săptămână grea, am luat o decizie pe care sper sa pot sa o duc la capăt. Am auzit o faza tare aseară. Doi pușcăriași își împărțeau celula. Si pe geamul celulei, unul dintre ei vedea doar curtea îngrădită și noroiul din ea. Celalalt în schimb privea cerul și vedea libertatea. Doi oameni puși în aceeași situație pot sa vadă lucrurile complet diferit. Mie înainte îmi ajungea orice motiv sa ma uit în noroi. Acum vreau o jumătate de motiv ca sa pot sa ma uit spre cer.
Savoir vivre se educa.
M-am amuzat azi. M-a sunat o prietena azi sa îmi ceara un sfat și m-am amuzat. Se pare ca la întoarcerea din Cairo, Taromul a anulat zborul de pe 27 și ea trebuie sa se întoarcă cu Turkish prin Turcia. Care ar fi problema ? Pai problema e ca turkish e recunoscuta pentru faptul ca avioanele lor cam pica. Si prietena asta a mea era speriata ca a visat acum câteva zile ca se prăbușește cu avionul. "sa-mi bag pula, sa-mi bag pula", numai asa bolborosea în timp ce îmi citea statisticile mai mult decât îngrijorătoare ale turkish pe wikipedia. Iar eu eram pe jos de râs :)) și ea "taci bai putza, ca e serios, nu vreau sa mor asa tânără, acum când sunt pe val". La cum o știu de precauta(se gândește la toate prostiile mult mai mult decât mine), probabil va schimba compania. Le va telefona foarte liniștită, va cere banii înapoi și va merge cu lufthansa prin amsterdam, chiar dacă e mai scump. No, eu unul i-am zis ca în locul ei mi-as baga picioarele și as merge cu turkish. Îmi accept soarta, pentru ca mi-am dat seama ca nu o pot fenta.
Astazi e o zi speciala pentru mine. As vrea ca ziua asta sa dispara, sa se pulverizeze din calendar. As vrea ca 25 august sa nu se fi inventat. Sa nu existe. Ziua asta e ziua cea mai neagra pentru mine. Acum un an, cu ochii goi si cu ultimele puteri, ai incercat sa ridici mana spre mine si sa ma mangai. Nu ai reusit. Cu ultima suflare ai incercat sa-mi spui ceva. Dar nu am auzit. Cu sufletul sfasiat te-am strans in brate. Dar tu nu mai erai acolo. Te ridicasei la cer lasand in urma ta o durere fare margini. Nu am putut sa accept nici pana azi ceea ce s-a intamplat.
Tu mi-ai dat puterea sa cred ca nici un obstacol nu este de nedepasit. Tu ai avut puterea sa zambesti cand lumea ta se destrama, cand durerea te coplesea. Esti exemplul meu, esti cel mai puternic om pe care l-am vazut. In comparatie cu tine, toate problemele mele par furnici langa picioarele unor giganti. De asta trebuie sa reusesc. Pentru ca tu ai luptat cu moartea cu zambetul pe buze. Pentru mine, lupta cu viata trebuie sa fie o adiere de vant. Imi amintesc cand ma trezeam dimineata in patul meu de camin, si cum imi aminteam in ce situatie te afli tu. De asta sunt asa de suparat, Oana, pentru ca am impresia ca nimeni nu intelege. Nimeni nu stie ce inseama sa te trezesti in fiecare dimineata in acelasi cosmar. Vroiam sa dorm mereu pentru ca in vis nu exista durere. In realitate era doar durere. Am plans implorandu-l pe Dumnezeu sa te ierte si sa te insanatoseasca, pentru ca nimeni nu merita asa ceva la 19 ani.
Lumea nu intelege. Nimeni nu intelege. Si nimeni nu imi mangaie durerea.
Tu esti eroul meu pentru ca pe tine doar moartea te-a doborat. Nu ai fugit speriata cand au aparut nori negri la orizont. Ti-ai infruntat furtuna cu curaj si ai dat un exemplu tuturor celor care te cunosc. Toti cei care au venit la capul tau sa te planga au facut-o cu durere in suflet. Ai atins vietile tuturor. Ai fost un om de 10 ori mai bun ca mine.
De cand te-ai dus, m-am schimbat. Mi-am schimbat viata. Am ramas singur si pustiu fara tine. Am cautat iluzii si evadarea din realitate. M-am simtit ca un escroc in incercarea de a pacali realitatea. Am spus nu fericirii, am cautat durerea. Am pierdut totul. Acum, tot ce vreau e sa-mi gasesc linistea. Vreau sa cred ca esti intr-un loc mai bun si ca ma veghezi. Vreau sa cred ca nu te superi daca sunt fericit. Si vreau sa fiu fericit.
Ieri am lasat doliul pe apa. L-am privit cateva minute cum se duce incet, cum se lupta sa ramana la suprafata, si cum apele il coplesesc. Am zis o rugaciune in gand pentru tine. Doamne, ce repede a trecut un an.
Te-am tinut de mana si ti-am promis ca nu o sa te las. Nu am reusit sa-mi respect promisiunea, poate singura promisiune care conteaza. Nu am putut sa fac nimic. Te-ai dus. Dar din sufletul meu, nu te-am lasat.
Plec în concediu. O saptamana sunt în silenzio stampa.
Dar vreau sa mai fac o ultima precizare înainte de a-mi lua zborul. Înainte de a ma dispretui, pune-ti urmatoarea intrebare : oare cat de bine ma cunosti ? Daca ai fi fost în spatele meu și ai fi văzut măcar 10% din lucrurile pe care eu le-am experimentat, oare as mai fi fost jeg ? Sunt jeg atunci când tot ce vreau e sa fiu fericit și tot ce primesc e dispreț, deziluzii, depresii și drame ? Ai văzut vreodată un om murind ? Ai simțit vreodată cum e sa nu mai ai aer atunci când persoana iubita îți zice ca de azi e cu altcineva ? Ai fost vreodată atât de singur încât aveai impresia ca dacă strigi cât te țin plămânii nu te poate auzi nimeni ?
Daca ma disprețuiești, asta e pt ca ai citit câte ceva pe aici și ți-ai dat seama cât e de adevărat. Si câteodată adevărul doare tare.
Undeva departe, într-o galaxie îndepărtată, atât de îndepărtată încât nici lumina nu ajungea, pe o planetă uriașă, atât de uriașă încât nu încăpea nici în visele erotice ale Cosminei Pasarin, se trezi într-o dimineață un pitic. Nu stia ce e cu el, cum îl cheamă, care e rostul lui, unde se află, şi mai mult, nu știa de ce e singur. Dar în schimb era convins că trebuie să găsească pe cineva. Tot colindând planeta uriașă în speranța întâlnirii altor semeni pitici, într-o zi piticul ajunse la un munte mare mare atât de mare încât încăpea în tot orizontul și pe care piticul se gândi că nu are sens să-l ocolească pentru că ar pierde o veșnicie. Muntele era atât de înalt încât nu i se vedea vârful, fiind ascuns de niște nori gri și grei. Dar singuratatea mare a micuțului pitic îl impinse de la spate sa încerce să treacă peste munte. Aşa că începu să urce. Zilele treceau, mâncarea era din ce în ce mai rară, paduri, izvoare, stânci goale, păsări singuratice, toate i se derulau în faţă piticului care nu ajunsese încă să vadă vârful muntelui. Tot cățărându-se, piticelul nostru pierduse șirul zilelor fără speranță, fără a găsi o scăpare. Ploile, vanturile, tunete, toate le îndura saracul pitic. În sinea lui știa că dacă va depăși obstacolul ăsta, își va vedea visul împlinit şi îşi va găsi un semen cu care să-și împartă singuratatea. Îl încercau sentimente de disperare, îl bătuse gândul să renunțe, să se întoarcă înapoi. Dar la ce să se întoarcă? În spate nu era nimic, nu-l aștepta nimeni, era doar o pantă abruptă. Drumul lui trebuia să continue prin șicanele muntelui. O urmă de speranță i-a dat-o faptul că a ajuns la plafonul de nori gri și grei. Dar înăuntrul norilor era mai rău. Frig, zăpada, gheață și pante alunecoase. Măcar înainte avea un obiectiv. Se îndrepta spre nori. Acum nu mai știa dacă există vreo ieșire din acești nori.
Sleit de puteri, disperat și cu barba la pământ (nu era o barbă asa de mare, pentru că era pitic și pamntul era aproape), printr-o deschizatura in nori, zari o raza de soare. Cu ultimele puteri se ridica si incepu sa alerge convins că e aproape acolo. Aproape că simțea gustul aerului din vârf, aproape că se vedea în mijlocul piticeilor de pe partea cealaltă a muntelui, care îl primeau cu mare cinste. Şi alerga, alerga și soarele era din ce în ce mai clar, și tot alerga și la un moment dat POC !. Şi noapte. Se trezi plutind. Nu știa unde se află. Ultimul lucru pe care și-l amintea era că ajunsese în vârful muntelui, și apoi căzuse într-o prăpastie ascunsă de un nor gri și greu.
O voce se auzi: Tu Gusti, ai dat dovada de ambiție, de voință, de putere. Toate acestea sunt nimic. Nu există scăpare, nu există partea cealaltă, nu există vârful muntelui, nu există escaladarea obstacolului. Toata viața ți-ai trăit-o în speranța ca vei reuși sa ajungi în același loc cu ceilalți, ca vei reuși să te simți la fel ca ceilalți, să știi că faci aceleași lucruri ca ceilalți. Dar nu Gusti, asta nu există. Acum vei merge pe o planeta mică-mică și albastră, într-o galaxie îndepărtată. Acolo i te vei arata lui BGD, un visător, ca și tine. Pe el îl vei învăța din greșelile tale.
Q: Ce ne lipseste in tara noastra? A: In afara de autostrazi?
Imi plac golanii pentru ca spun mereu ce le trece prin cap si pentru ca simt bine in compania lor. Imi plac golanii pentru ca spun lucrurilor pe nume si nu se acund in spatele cuvintelor pompoase, zambesc cand meriti, te injura cand meriti. Imi plac golanii pentru ca vorbesc urat, beau mult, se uita dupa bagaboante. Imi plac golanii pentru ca isi rezolva problemele rapid, prin cativa pumni in cap, fara tras sfori, zambete false, cuvinte de rahat.
Pentru ca vad ca tot mai des se foloseste termenul deontolog pentru a-i cataloga pe cei care folosesc cuvinte pompoase pentru descrie un kkt, pentru cei care lasa o impresie de om inteligent dar care nu stiu cat face radical din 4, am sa-l folosesc si eu in continuare.
Nu-mi plac deontologii pentru ca ei cred ca odata cu ei s-a format lumea. Ca s-au format din coasta lui Adam. Ei cred ca au fost acolo cand s-a descoperit America. Ei cred ca buca lor a fost folosita cand s-a descoperit penicilina. Au fost la Houston ca sa-l indrume pe Neil Armstrong sa puna piciorul pe Luna. Deontologii cunosc toate problemele din lume si au toate solutiile la aceste probleme. Deontologii stiu exact de ce ai tu nevoie, si stiu exact cum sa-ti satisfaca nevoile. Cand deontologii au descoperit focul au avut impresia ca ei l-au inventat. La fel cu roata. Deontologii vorbesc mult dar nu spun nimic. Au o strategie de adormire prin aburire la care toata lumea sa ramana masca si sa afirme ca acest om e un geniu, ce noroc avem ca exista printre noi, pulimea, ca sa ne lumineze si sa ne indrume pasii. De fapt saracul e mai pierdut in spatiu ca o oaie fara cap, nu stie ce vrea, unde vrea sa mearga, ce vrea sa faca.
Urasc ochelaristii. Adica nu am nimic cu cei care poarta ochelari pentru ca au probleme de vedere. Dar urasc ochelaristii care se folosesc de ochelari pentru a-si crea un aer de om inteligent. S-a creat falsa impresie ca un om cu ochelari de vedere e vreun intelectual. Nimic mai fals. E un simplu om cu probleme de sanatate. Ochelarii nu sunt masura inteligentei unei persoane. Dar atunci cand un ochelarist deschide gura toata pulimea il asculta crezand ca va scoate ceva inteligent pe ea. Urasc deontologii ochelaristi pentru ca pe langa faptul ca sunt deontologi, mai poarta si ochelari pentru a-si accentua si mai tare falsa superioritate.
Lucrez într-o corporație, merg la munca dimineața, depun eforturi pentru binele corporației, gândesc în spirit corporatist, acționez în spirit corporatist. La masa de prânz mănânc împreună cu colegii corporatiști. Uneori.
Încet încet începusem sa cred ca ma transform într-un nenorocit de corporatist.
Corporatistul e o persoana care lucrează într-o multinațională și se mândrește cu asta de parca ar fi descoperit Atlantida sau pe Elodia. Fara suflet, genul de persoana care are doar prieteni în biroul în care lucrează de 5 ani, genul de om care pupa în dos șeful pentru diferite avantaje și invidie din partea colegilor care il privesc dornici sa le vina rândul la înfipt limba la fel de adânc în ass.
Corporatistul e genul de persoana care merge în concedii în diferite locuri de pe pământ, are totul planificat și știe exact unde o sa meargă la vara, cu cine, în ce perioada. De obicei corporatistul nu are prieteni în afara serviciului. Cercul lui de amici e la fel de restrâns ca economia Moldovei. Corporatiștii formează bisericuțe dogmatice, imposibil de spart. Bisericuțele mănâncă împreună, isi fac nevoile împreună, împărtășesc aceleași idei și aceleași vacante de rahat. Corporatiștii vin la munca și își povestesc vacantele minunate și nebuniile pe care le fac. Corporatistul e genul de om care are o relație stabila, eventual se însoară repede, pentru ca e prea speriat de perspectivele de a nu avea alți prieteni din afara corporației și implicit a nu-și găsi perechea. Corporatistul e genul de persoana scârboasa care are impresia ca e cu puțin înaintea colegilor, care e veșnic nemulțumit de poziția sa în companie, care are impresia ca fără el, nimic nu ar merge. Corporatistul e scârbosul care iți face plângeri și iți sapa groapa doar pentru ca are impresia ca ești cu 5 secunde mai deștept decât el. E genul de persoana care șoșotește neîncetat în spatele biroului, care se crede spiritual, are limbaj elevat dar când vorbește nu spune nimic, e deontologul care se ascunde in spatele unui aspect de intelectual, geniu precoce, dar care e la fel de îngust la minte ca o virgina intre picioare.
Eu gândesc pentru mine, îmi fac propriile reguli și am propriile idealuri. Se spune ca învingătorii crează regulile, iar ratații doar trăiesc în funcție de ele. Nici un prieten de-al meu nu e corporatist, asta pentru ca pentru mine viata înseamnă altceva. Viata înseamnă libertatea de a alege ceea ce vreau sa fac și ceea ce vreau sa fiu, fără a urma turma. Viata înseamnă a-mi impune propriile reguli și de a nu trai după program.
Lumea lor nu e lumea mea. Lumea mea nu ar putea niciodată sa se întineze cu lumea lor. Sa va spălați în cap cu ea, sa muriți pe posturile cele mai înalte din corporație și sa mergeți în raiul corporatiștilor. Nu mai fiți invidioși pe mine, eu nu-mi doresc șefia, eu vreau sa fiu artist, sa ma doar la banana de toate zbaterile voastre inutile.
Motto: “Cel care-l face pe şef să râdă e tipul care face treaba să meargă”
Revelatie :
Eram insurat cu o grasuta pitica, blonda si cu tatze mari. Era roshie la fata, radea in continuu ca o proasta, alapta pe fiu-miu cu o satisfactie perversa, manca mult si dupa ce mergea sa infunde WC-ul , baia era in carantina o jumatate de zi. Avea par pe spate si pe burta.
Evident toate lucrurile astea le stiam doar eu dupa anii lungi in care am observat degradarea evidenta fata de momentul cand am luat-o. Asta nu ar fi fost o dezamagire prea mare pentru ca nici eu nu mai eram suplu, aveam o cheliutza evidenta si o burta intretinuta de multa bere si gratare.
Fiind insurat si avand o anumita varsta cand toti prietenii mei erau la fel de insurati ca si mine, vacantele le petreceam cu alte cupluri, iesirile in oras la fel. Fetele stateau si isi impartaseau experienta in crescut copii, baietii trageau o bere, se uitau la tv la femei cu minim 10 ani mai tinere, si oftau dupa tineretea si libertatea pierdute. Totul era molcom si monton, viata mea avea obiective si metode de ajunge acolo, nimic deosebit nu tulbura linistea mea de cuplu.
Numai ca de la o vreme, nevasta mea...sa-i zicem Getutza, a inceput sa-si schimbe obiceiurile. Din semi-resemnata femeie de varsta a 2-a, a inceput sa se metamorfozeze. A inceput sa aiba mare o grija mai mare de ea, sa mearga la saloane, sa isi defriseze mainile regulat, sa se machieze, sa-si rujeze botul, sa umble mereu invaluita in parfumuri scumpe. Getutza era de nerecunoscut. Isi epila chiar si lana dintre picioare, la fel ca in tineretile ei de pitipoanca. Pe mine schimbarea asta nu putea decat sa ma bucure, la fel cum il bucura si pe Costel, prietenul meu cel mai bun, cu are mergeam mereu in vacante , care era mereu la noi in casa, care stia toate problemele noastre, care facea parte practic din familia noastra. Costel mereu era acolo langa nevasta-mea ca sa o impace cu mine cand veneam tarziu acasa sau cand ne certam. Costel era tipul care facea relatia sa mearga, dupa ce Costel o consilia pe Getutza, lucrurile intrau pe fagasul normal.
Cum spuneam, brusca schimbare a Getutzei ma bucura pentru ca puteam linistit sa ma falesc cu ea, iar pe Costel il bucura pentru ca de 2 ori pe saptamana i-o tragea in timp ce eu eram la munca. Asta da consiliere matrimoniala.
Iar pentru ca Costel o facea mereu sa zambeasca pe Getutza, dupa ce ne certam, el era tipul care facea ca relatia sa mearga. Iar pentru asta, eu mereu il cinsteam cu un Golden Brau, in amintirea spotului TV de acum.
Orice om viseaza. Cred ca orice om e visator si isi doreste ceva de la viata, are un obiectiv spre care tinde. Avand vise, odata cu trecerea timpului realizezi ca obiectivele sunt din ce in ce mai putin realizabile si ti le schimbi treptat, renuntand la multe lucruri pe care ti le-ai propus. Brusc numai vezi departe, orizonturile ti se ingusteaza, si nu ai un plan bine conturat care sa depaseasca granitele zilei de maine. In calea ta stau mereu obstacole financiare, sentimentale, etc.
Dar hai sa vorbim despre alt gen de vise acum. Visele care te fac sa indepartezi pe toti, visele care te propulseaza dincolo de realitate, visele egoiste si arogante. Visele care pot sa-ti distruga o relatie, de exemplu. Nefiind un mare expert in relatii, fiecare experienta din trecut te-a invatat ceva. Tu esti un egoist si un arogant intr-o relatie. Intr-o relatie dintre doua persoane, trebuie mereu sa existe un sef si un supus. Supusul e asa fie pentru ca asa e firea lui/ei, fie pentru ca realizeaza ca n-ar putea niciodata sa duca relatia intr-o directie mai buna decat o duce celalalt. Tie nu-ti place sa fii supus. Esti egoist si arogant, ai impresia ca ai dreptate mereu si ca celalalt nu gandeste bine doar pentru ca nu gandeste ca tine (sau poate nu gandeste deloc). Fiind o fire energica si dinamica, mereu ti-au placut persoanele la fel ca tine. De asta nu-ti plac nici fetele slabe, care nu se implica, care nu gandesc mai departe de ziua de maine(gen pitzi). Felul tau de a fi, desi avantajos uneori, e devastator de cele mai multe ori. Pentru ca nimanui nu-i pasa sa fie o marioneta si de multe ori, din cauza felului tau de a fi, te-ai trezit cu certuri imense, despartiri, probleme, etc. E cam greu sa te schimbi mai ales acum. Pe de-o parte asta ti-e caracterul, iar pe de alta parte, e prea tarziu pentru schimbari.
Pana acum, n-ai intalnit decat 2 femei care te-ar fi putut domina. Una dintre ele era la granita dintre a te domina si a o domina tu pe ea. Tocmai de aia va si certati asa de des. Cu ea ai stat 5 ani. Cealalta te-a dominat clar, mereu te-a avut cand a vrut. Urai asta si din cauza asta te-ai indepartat. Cu ea ai stat sporadic, o perioada de cateva luni.Cel mai mult iti place de o persoana cand nu-ti da atentie si din cauza asta ajungi sa te agatzi mereu de persoanele nepotrivita. Gen pitipoanca care te suna sa o plimbi cu masina. Gen pitipoanca care nu-ti raspundea la mesaje, la telefon, etc. Gen pitipoanca de companie din micul atlas de mitocanie urbana.
Felul tau de a fi desi pare puternic cateodata e vulnerabil. Te simti ciudat cand nu esti in atentie, cand altcineva iese in evidenta inaintea ta. Ai o parere buna, poate prea buna despre tine si potentialul tau. Fiind om, esti vulnerabil cand cauti afectiune acolo unde nu o vei putea avea niciodata. Fiind om, esti un fraier atunci cand indepartezi lumea pentru ca ai impresia mereu ca tu esti seful...
Nu am un epilog potrivit al postarii, ramane in aer pentru episoadele urmatoare...
Cand ploua imi vine sa merg la mine acasa in Targu Jiu sa vad daca acolo ploua cu aceiasi stropi mici si reci ca aici. M-am trezit intr-o zi ca m-am uitat sa vad daca mai e zapada pe munti. Instant mi-am adus aminte ca sunt in timisoara si aici nu pot sa ma uit sa vad muntele. Mi-am adus aminte azi de cei 19 ani petrecuti in Targu-Jiu, cum mergeam in fiecare zi la scoala cate 10 minute pe jos si mai tarziu cate 15 minute, tot pe jos, la liceu. Liceul era mai departe decat generala, dar mi-au crescut picioarele intre timp si aveam pas mai mare, implicit viteza mai buna. Mi-am adus aminte de barul unde ma mai opream in drumul meu spre liceu, cand n-aveam chef de prima ora de mate. Mi-am adus aminte cum uram prima ora, de la 7.30, mai ales iarna. Drumul era groazic, imi inghetau oasele, dar din datorie pentru patrie si din dorinta de a ma educa il parcurgeam cu inima deschisa (aiureeeeeeeeea, numai asta nu aveam eu in cap atunci). Mi-am adus aminte de serile de vineri cand eram printre ultimii din liceu care plecam acasa, din nou pe intuneric. Atunci era ca acum. Doar sfarsitul saptamanii conta, in rest era o rutina, dar una placuta pentru ca zilnic se intampla ceva deosebit.
Era intuneric si frig mereu la primele ore, dar mai ales frig. Tin minte cum in pauze ne strangeam la soba. Soba nu era destul de mare ca sa putem toti sta linistiti langa ea, si mereu cate unul mai fraier(uneori si eu), nu aveam loc desi as fi vrut sa-mi incalzesc fesele. Tin minte cum de multe ori nu eram deloc genlemani si alungam fetele de pe locurile noastre(ba nu, le trageam efectiv de acolo). Mi-am adus aminte cum un coleg i-a dat foc parului unei colege intr-o pauza, din gresala. Mi-am adus aminte de bulgareala de iarna, de grupul fetelor vesele(4) care au facut schimb de prieteni intre ele de mai multe ori, pana cand fiecare a fost cu fiecare(aproape, nu stiu sigur). Bineinteles ca prietenul nu era la liceu, asta era o prostie, era undeva de varsta mea actuala. Tin minte cum echipa de fotbal a clasei mele(din care eu nu faceam parte) era cea mai buna din liceu. Tin minte cum mergand intr-o dimineata de iarna spre scoala, am trecut pe langa o masina parcata langa trotuar, si am simtit caldura prin geamul intredeschis. Am zis ca trebuie sa-mi iau si eu o masina care face asa caldura iarna(dacia nu era asa calduroasa, intre timp mi-am luat bmw). Tin minte cum mergeam la meditatii, doar pentru a avea note mari la matematica. Sincer nu m-au prea ajutat meditatiile alea nici la bac, nici la admitere, am reusit pe bostanul meu(destul de mic, dealtfel). Nu cred ca am nici cea mai mica admiratie pentru profesorul respectiv, intre timp am aflat ca i-a fost aplicata o mica "corectie". Din punctul meu de vedere, probabil a meritat-o. Mi-am mai adus aminte si de motivatul absentelor in catalog(nu aveam prea multe, in general am fost o clasa si o promotie buna, dar dosarul trebuia sa fie impecabil).
Si tocmai cand incepusem sa cred ca am fost un mic pampalau tocilar, mi-am adus aminte de majorate, motiv de destrabalare si deteriorare a conditiei umane pentru persoanele neobisnuite cu genul asta de viata. Mai ales a fetelor. Atunci mi-am dat seama ca eu de fapt am dus genul asta de viata incepand cu terminarea scolii generale. Atunci am inteles ca eu nu am fost atras de spiritul de turma al colegilor mei pentru ca aveam o conditie materiala mai modesta, dar una spirituala mult mai dezvoltata. Cand ei isi etalau mobilele, masinile sau toalele, eu eram obosit pentru ca cu o noapte inainte fugeam sarind garduri, beat, urmarit de o ceata de tarani furiosi. Cand ei dormeau in patut, pe mine ma apuca dimineata spargand seminte la coltul strazii cu golanii din cartier. Tigani, romani, smecheri din oras, cu femei la produs in spania, in general oamenii la marginea legii, la marginea supravietuirii, la marginea constientei. De ce am fost mereu atras de viata asta? Nu stiu. Poate pentru ca nu mi-am permis luxul de a ma trezi mereu cu ce vreau de la tati. Poate pentru ca nu mi-a placut niciodata monotonia vietii, pentru ca ma plictiseam teribil la discutii filozofice deontologice (deontolog = persoana care spune un cacat cu cuvinte complicate).
Ce concluzie trag de aici? Nici una, inca imi caut concluzia...
O zi mohorata de toamna tarzie, inca e suficient de cald incat sa nu ninga, dar ploaia imi loveste fata sacadat si rece, iar vantul mi-o taie in zeci de bucatele. Masina zace in parcare, numerele provizorii i-au expirat, iar abilitatea cu care statul roman nu reuseste sa se lupte cu birocratia si sa grabeasca procesele firesti inca uimeste pe toata lumea. Ma grabesc spre casa, de parca acolo mi-ar astepta raspunsurile la toate problemele pe care le am, de parca adapostul nesigur si neconfortabil al garsonierei 4x4, full option, de la etajul 3 ma poate adaposti nu doar de intemperiile toamnei de afara ci si de cele din sufletul meu. Parca in casa, in care stau eu si colegii mei, 5 paianjeni si 2 muste care au uitat ca trebuie sa adoarma pentru ca imediat va incepe iarna, gasesc ceea ce mi-a lipsit mereu, sufletul meu isi va inceta zbuciumul si se va putea elibera de greutatile care imi zac in suflet precum 2 saci grei de plini cu ciment. Am ales drumul prin ploaie pentru ca atunci cand ma simt mizerabil in suflet am nevoia sa transpun asta in exterior si sa ma simt mizerabil si fizic. Ploaia marunta mi-a udat deja parul, picioarele sunt imbibate in apa rece. Nu cred in umbrela. Umbrela e pentru emo. Eu vreau sa-mi infrunt furtuna cu seninatate, fara umbrela, fara hanorac, vreau sa ma simt mizerabil. Ajung intr-un final acasa, primitoare ca de obicei. Ciudat, cand intru, nu ma invaluie siguranta pe care o asteptam, mai degraba ma invaluie cu peretii ei reci si goi, care nu imi vorbesc si nu-mi povestesc cum a fost ziua lor. Pe marginea patului zace tricoul in care am dormit azi-noapte si pe care l-am aruncat in graba de dimineata. Intru i n casa, ud si dezolat, si firesc gasesc geamul de la bucatarie exact cum il lasasem de dimineata, deschis. Vantul si ploaia si-au facut de cap toata ziua cu perdeaua mea, iar acum ea zacea cu un capat intr-o balta pe masa din bucatarie. Fluturasii de pe frigider au inghetat si ei in zbor. E frig in casa, frigul ma cuprinde si pe mine pentru ca apa imbibata in hainele mele incepe sa-mi arate ca nu m-am nascut scafandru. Imi pornesc tacticos laptopul, pentru a auzi si alt zgomot in afara de cele facute de propria persoana. Pe desktop, imaginea sorei mele zambind sub un cer albastru de vara, langa un lac si mai albastru imi umple ochii de lacrimi. Doar acolo o mai pot vedea zambind. Desi in poza zambeste, in capul meu nu aud decat ecourile de durere si plansetele. Sufletul sfasiat si singur mi se crispeaza si se strange intr-un punct mic. Pentru ca punctul in care s-a strans e prea mic pentru a contine tot sufletul meu, pieptul incepe sa ma doara si ma asez pe pat intr-o strangere similara celei din sufletul meu. Iau din raft o carte veche cu coperti negre din care mai citesc 3 rugaciuni pentru sora mea mai mica care s-a dus. Mi-e atat de dor de rasul ei, culmea e ca nici in vise nu imi mai zambeste. O visez doar indurerata, doar induiosata, pentru ca desi si-a dorit atat de multe, a primit atat de putine de la viata. Incep sa tremur, semn ca trebuie sa merg la dus, nu mai pot sa zac ud pe pat.
In baie, un chip barbos ma priveste trist de dincolo de oglinda. Nu mai am nici o bucurie in lumea asta devastata de plecari. Ma simt gol si parasit, la fel ca si casa in care locuiesc. Nu stiu cat va mai trece pana voi vedea din nou o raza de soare. Imi amintesc cuvinte care dor : “Peste un an o sa ma uitati, nici nu o sa va mai amintiti de mine”. Nu Oana, nu vreau sa uit. Nu vreau sa uit nimic, te-am tinut de mana si ti-am promis ca nu te las.
Scriu mai rar, chiar cu riscul de a-mi pierde fanii invizibili, pentru ca am un program foarte incarcat.
Urasc cersetorii. Aia care stau la coltul strazii cu cate un afis in brate cum ca ar avea o tumoare inoperabila sau aia care vin la masa ta intr-un local sa-ti ceara un leu sau o tigara. Sunt asa de nesimtiti ca nu pleaca, stau acolo si asista vreo 5 minute la discutiile tale private, pana se plictisesc, pana le dai o tigara sau un sut in muie. Prefer varianta 3 pentru ca te scapa repede de stress. De multe ori cersetorii sunt copii, ii vezi cum isi cumpara tigari din banii castigati. Imi vine sa-i bat pana ii lesin cand vad ca au 5 ani, fumeaza ca nesimtitii, incep sa te injure sau sa faca misto de prietena ta daca nu le dai bani. Complexul studentesc TM e plin de bulangii din astia mici. Eu va recomand sa-i scuipati cum ii vedeti ca se pun in calea voastra ca nesimtitii. Eu personal prefer varianta cu sutul cu spitzul in muie, e mai de efect. In Paris :P, e plin de ei pe metrou, langa Notre Dame, in magazine, la cersit, la furat la orice, numai la munca nu. De obicei astia sunt tigani, dar de multe ori mai vezi si romani decazuti moral care fac asta. La tigani e de inteles, ei nu au nici un scop pe lumea asta, ei n-au construit nimic niciodata, doar au distrus, dar la un roman ma astept la mai mult, ma astept la o oarecare demnitate, nu la intins mana. Muciosii astia merg afara, ne fac tara de ras, apoi se intorc in Romania si sunt full de bani. Au o atitudine de maimuta, cand incearca sa se laude cu ce mare personalitate e el, de parca ar fi pictat capela sixtina si trebuie sa-i aratam respect. El de fapt a scuipat si a lustruit pantofi 3 ani si acum are zeci de mii de euro in cont.
Chiar si aici, daca stau sa ma gandesc, un frecangiu din asta e mai castigat decat mine de exemplu. Castiga mai bine, are program flexibil, de cele mai multe ori scurt, imbina munca efectiva cu distractia, are echipament de lucru la alegere, presteaza o munca in aer liber, curat. Mai sunt aia din intersectii care vin, iti dau un smecleu pe parbriz si ti-l lasa acolo daca nu le dai bani. Pe astia i-as pune sa-l linga de acolo, si apoi sa-mi curete cauciucurile cu limba astfel imbibata. Boschetarii astia sunt produsul societatii noastre totusi. Cum sa fie altfel cand fetele toarna puradei de pe la 16 ani, ii depun frumos la o casa de copii, apoi merg sa toarne altul. Fapt real, am auzit ca la un liceu din Petrosani, in clasa a 11-a, cateva fete au deja copil, altele sunt maritate, altele nu sunt maritate dar sunt bortoase. Mi s-a parut incredibil. Ne asemanam din ce in ce mai mult cu natiile africane din ghetourile din New York sau Paris. Bai asa am ajuns, sa ne comparam cu neanderthalii aia?
Pupiceii in fund sunt la moda in zilele noastre la fel cum au fost intotdeauna. Calea cea mai simpla pentru a ajunge sus e sa cunosti persoanele potrivite si sa ai buzele umezite mereu, pregatite de a satisface orgoliul sefului. Se pot forma clasamente, ierarhii intregi de pupicei inlantuiti in sarutul iubirii dorsale, pornind de la cel mai mare nivel si coborand pana la licuricii obisnuiti care pupa in fund seful ca sa ajunga un sef mai mic. Exemplificativ, conducatorii tarii ne arata procedura prin care poti pleca de jos si poti ajunge sus daca pupi fundul care trebuie.
Ca sa fii pupicel, nu trebuie doar sa ai un basesc care sa te conduca spre glorie. E totusi greu sa fii un pupicel bun, atat de bun incat limba din fundul celui pe care il pupi sa nu devina prea evidenta si deranjanta, pentru ca atunci se poate descotorosi de tine. Nu oricine poate sa fie pupincurist, trebuie sa te nasti cu talentul asta. Unii au talent nativ pentru asta, iar altii doar se chinuie sa invetze meserie dar nu reusesc. Altii, asa ca mine sunt dezgustati de meseria asta murdara si la propriu si la figurat.
Apoi, cei nativi se impart la randul lor in mai multe categorii. Categoria de top e reprezentata de cei care pupa in fund, dar sunt atat de convinsi ca nu fac lucrul asta incat reusesc sa ii convinga pe toti din jurul lor ca ei joaca curat si reusesc prin propriile forte. Chiar sunt convinsi ca nu sunt pupicei. Categoria asta, first class de pupicei nativi si inocenti, e foarte raspandita in jurul nostru si de multe ori ne e greu sa ii recunoastem, pentru ca au o mare abilitate in ceea ce fac.
Nu suport sa vad linguseala ieftina si gadilatul orgoliului. Limba in cur ma dezgusta, ca si pe majoritatea oamenilor, de altfel. Sigurii perversi care adora asta sunt cei care fac asta constant si cu o placere deosebita, si, bineinteles cei al caror dos e zilnic alintat de una sau mai multe buze umede.
Motto: “Experienta este numele pe care fiecare il da greselilor sale.” Oscar Wilde
How we became fire
Dupa perioada de incertitudine si ratacire cauzata de pierderile importante din viata ta de mic anonim in care esti in cautarea adevarului absolut despre femei, realizezi ca nu exista asa ceva. Nu exista un adevar absolut. Descoperi incet ceea ce stiai si auzeai mereu la altii in jurul tau: toate femeile sunt la fel. Din cauza asta incepi sa le tratezi pe toate la fel, acum ai experienta necesara capatata in aventurile de fucker. Te-ai schimbat aproape irevocabil intr-un insensibil misogin, fara suflet, o persoana care nu mai cauta la o femeie lucruri care evident(pentru tine) sunt inexistente. De aici si pana la o agenda plina nu e mult si incet incet chiar incepi sa detii controlul vietii tale sentimentale. Fiindca ca ti-ai dat seama ca e incontrolabila, iti propui sa devina absenta. Orice relatie cu o femeie devine implicit lipsita de sentimente si atunci problema e cvasi-rezolvata(din punctul tau de vedere). Atunci cand nu iti mai irosesti energia incercand sa fii pe placul pitipoancelor, ti-o redirectionezi spre lucrurile care cu adevarat ar trebui sa fie importante in viata ta. Asa incepi sa petreci mai mult timp cu familia, te preocupa cariera si te implici mai mult in munca ta, practic iti dai seama ca cel mai important lucru pentru tine trebuie sa fii tu, si de aici iti imbunatatesti vizibil viata. Pitzipoancele au cazut pe locul 10 in lista ta de prioritati. Din momentul asta insa incepi sa ai din ce in ce mai multe. Pur si simplu sunt niste legi nescrise, ale lui "Murphy" daca vrei, care probabil spun ca atunci cand nu cauti un lucru, el te gaseste singur. Atunci cand iti cautai pitipoance, investeai atata energie in chestia asta, nu se concretiza si de aici porneau o gramada de frustrari in viata ta, erai nervos mereu, aveai momente de depresie si urai tot ce te inconjoara. In momentul in care persoana ta devine mai importanta, pitipoancele rasar in jurul tau ca ciupercile. Esti un cocalar care are grija de propria persoana, esti finutz, ai glume inteligente, ambitii mari si ai un aer de superioritate in prezenta femeilor. Ele nu sunt importante pentru tine, le tratezi cu indiferenta, le consideri fiinte inferioare. Pentru ca sunt frustrate si ofticate de chestia asta, incearca sa se faca importante prin faptul ca le doresti la pat, ceea ce de multe ori se si intampla.
Losing my religion
Pentru ca esti obisnuit cu pretentiile, fitele si feminismele ieftine, totul ti-e deja cunoscut si pitzipoancele nu te mai surprind. Stii cum trebuie procedat ca sa-ti atingi scopul, dar de multe ori nici macar nu vrei sa faci asta, esti prea scarbit de usurinta cu care poti obtine ceea ce inainte era intangibil. Daca nu obtii nimic, esti la fel de indiferent, pentru ca nimic nu te mai atinge, prioritatea 10 e prea putin importanta, diferenta dintre prezenta si absenta unei femei langa tine intr-o seara in oras e nesimnificativa, tu esti la fel in ambele situatii. Esti in perioada de apogeul al sinelui, momentul in care dezgustul a luat locul iubirii. Chestia e ca dezgustul iti place la fel de mult ca si iubirea. Dezgustul iti da putere, te face indiferent, prin dezgust privesti femeile/lumea cu alti ochi, te vezi si te crezi superior. Dezgustul iti da aripi mai mult decat iubirea si decat redbull-ul cu whisky. Din cauza dezgustului, numerele de telefon diferite care iti apar pe ecranul mobilului in decursul unei zile pot sa varieze lejer intre 2 si 10.
Acum iti dai seama ca femeile te pot transforma in ceea ce urasc. Esti misoginul dezgustat, asasinul perfect, "za smud criminal".
Totusi mai exista sperante pentru tine... totul in episoadele urmatoare
Tot ceea ce scriu face parte din viata mea, nu mi-e usor sa ma expun asa, dar o fac pentru ca nu mai pot sa tac. Daca as fi fericit nu as vrea sa imi impart fericirea cu nimeni. Dar sunt nefericit si indurerat si vreau sa impart nefericirea si durerea mea cu toti pentru a ma elibera de povara de a o duce singur. Urasc toate lucrurile/oamenii care mi-au facut rau si de aceea le arat exact asa cum sunt, fara masca, pe fata, fara inflorituri. Nu scriu pentru gadilarea intelectuala a unor luminatzi, nu vreau sa par amuzant, interesant si deasupra tuturor pentru deliciul pitipoancelor. Sunt arogant si am de ce. Sunt impotriva lumii si am de ce. Sunt asa cum sunt si am de ce. Daca as fi avut de ales, as fi ales sa fiu altfel.
La marginea lumii abstracte in care ne invartim ca o musca fara cap, am descoperit ca adevarul absolut si chintesenta existentei noastre efemere de romani in romania o reprezinta nepasarea. Nesimtirea, durerea in dos, durerea in fata, egocentrismul sau cum vreti sa-i spuneti sta la baza societatii noastre partial organizate(mai mult dezorganizate). Inconstient, in timp, de-a lungul secolelor lungi de privit oile rezemat in toiag, romanul a inceput sa-si dea seama ca nu trebuie sa-i pese. Nu ii pasa ca ploua afara, el isi pazea oile. Nu ii pasa ca in jurul lui se dadeau razboaie, el avea grija de curul lui basicat de cioban. Ca si identitate nationala, tara noastra s-a construit pe nepasarea in calea turcilor, rusilor, americanilor, etc. Rareori s-a ridicat cate un individ dornic sa-si puna pielea la bataie pentru binele tuturor, sa porneasca o revolutie, o rascoala ceva, ca pana la urma sa fie prins, batut si violat pe roata in vazul multimii. Romanul se gandeste la binele individual, pe care de multe ori il asteapta ca si pomana de la americani, rusi, nemti, sau cine o mai vrea sa devalizeze bogatiile tarii. Lucrurile nu s-au schimbat de-a lungul veacurilor, si exemplele la scara nationala din ziua de azi sunt peste tot in jurul nostru: de exemplu, nimanui nu-i pasa ce se intampla la tv, ce doctrina are PNL, ce vor unii, ce vor ceilalti, importante sunt interesele personale, fara a gandi la scara larga, “out-of-the-box”. Lumea gandeste in spiritul “las-o bah ca merge asa”. Cati dintre voi stiu cine este ministrul muncii, al invatamantului, al mediului, al relatiei cu parlamentul, ce consilieri are boc sau base. Serios, acum, chiar nu ne pasa.
La scara mai mica, nepasarea se transpune in nesimtire. Insensibilitate la ceilalti, spirit individualist, arogant, defensiv. Oamenii la noi nu se ajuta, nu gandesc pentru binele societatii,. Nimeni nu vrea sa-si asume responsabilitati care implica riscuri. E mult mai bine la caldura sigurantei nepasarii. Daca nu te bagi in seama nu esti bagat in seama, implicit ai mai putine riscuri. Oile pasc linistite, serviciul merge, roata se invarte, banul vine, burta e plina, ce ne pasa de restul?
Toate guvernele de dupa revolutie au fost interesate de imbogatirea individuala prin valorificarea mostenirii comuniste, nu conteaza ca industria a disparut, ca practic nu exista o companie romaneasca care sa fie un jucator mediu pe piata internationala.
E imposibil sa schimbi mentalitatea inradacinata de mii de ani, prin urmare cred ca Romania va ramane mereu in urma altor tari cu sute de ani doar pentru faptul ca nu se cauta progresul, noi am ramas cu gandirea feudala de proprietate si avutie.
