luni, august 31, 2009
Capu` sus
Under the bridge
Am spus-o și ma repet ca viata e de căcat. Cele mai bune persoane au de suferit, cele mai bune persoane sunt mereu afectate. Pe ignoranți nu-i lovește nici o boala. Stau în intersecții și cerșesc bani iar seara mănâncă regeste în timp ce eu ma zgârcesc. Nu-i doare nimic, nu sunt săraci. Pumnul în muie poate sa-i rezolve când se apropie cu moaca trista de mașină și cu mana întinsă. Un pumn în muie și o flegma pe ochi.
In cele mai grele momente din viata ești singur. Când ești bine și puternic, toata lumea te înconjoară, dar când ești căzut și te doare nimeni nu vine sa te ridice. De 2 ani am tot purtat doliu pe mana, am văzut persoane extraordinare cum sunt doborâte de soarta. Postarea asta nu e despre mine. Suferința din viata mea m-a făcut sa apreciez cu alta măsură tot ce înseamnă suferința în viata altora. Pentru acele persoane, viata se desfășoară într-o alta dimensiune, cea a singurătății în suferință.
Ce pot sa fac când nu pot face nimic ? Cum pot sa-ți iau durerea când nu pot sa o iau ? Îmi pare rău pentru asta, mi se rupe sufletul. Cum sa procedez când nu știu cum sa procedez ?
Deși nu ma doare fizic, sufăr alături de tine. Nu vreau sa fi singura. Nu trebuie sa mai fi singura.
Lantul salbaticiunilor
E super tare sa n-ai serviciu. Sa fi mostenit lantul hotelier Hilton. Sa fi muncit taticul cat pentru inca 3 generatii de acum inainte si tu sa nu ai alta responsabilitate decat cheltuiala averii. Mi-am dat seama de chestia asta cat am fost in concediu, cand ma trezeam la 13, ma scarpinam la coae si ma culcam la loc. Sa n-ai serviciu e cel mai tare lucru din lume pentru ca nu ai nici o responsabilitate. Totul e la dispozitia ta, ai tot timpul din lume sa faci ce ti-ai propus. Cand ai atata timp liber la dispozitie, orice lucru marunt devine o povara. De exemplu, daca trebuie sa-ti platesti telefonul o sa lasi chestia asta pentru ziua de scadenta doar pentru ca ai avut atata timp incat nu ai avut nici un stress. Oamenii astia ajung sa traiasca mai mult, au tenul mai frumos, traiesc fericiti in ignoranta lor. Daca esti prost esti mereu multumit si fericit cu statutul tau, tu nu trebuie sa faci nimic decat sa respiri aerul jegos de oras si sa produci umbra degeaba.
Ce am exprimat mai sus e un exemplu de gandire cocalareasca, de om ratat care o sa ajunga sa isi streseze neuronul la maxim cand ma-sa nu o sa-l mai poata sustine din pensie. Atunci va incepe sa lucreze, si va avea ca sef un tip la jumatea varstei lui, dar care nu a ratat startul in viata. Va fi un nefericit, nu va realiza nimic maret in viata, va trai in mediocritate si culmea...pentru ca e prost va fi fericit asa.
Io sunt un tip mai activ asa, si daca imi trece juma` de zi in care sa stau sa transpir intre 4 pereti uitandu-ma la TV, o iau razna. Eram nefericit ca nu aveam banii mei si daca vroiam o guma orbit trebuia sa cer bani la mama. Pentru ambitia si obrazul meu, asta reprezinta cel mai greu lucru. Nu stiu daca voi putea vreodata sa le rasplatesc parintilor ce au facut pentru mine. Nu le-am aratat niciodata aprecierea, dar sunt constient de tot, doar nu sunt ignorant.
Cea mai tare meserie din lume e pornstar. A fi pornstar e visul oricarui barbat. Sa ajungi seara obosit acasa, sa te intampine sotia, sa-i povestesti ziua ta:
- Am avut o zi grea la birou azi, draga mea. Am fost stresat toata ziua. Stii ca regizorul ne tot bate la cap sa terminam filmarea la noua productie, nu ? De dimineata ne-am apucat de treaba. Am inceput noi in forta, am facut un dus, am pus fetele la clismat, am trecut si de partea de machiaj, si apoi am inceput sa filmam. Si cum ne-am apucat noi de treaba, la un moment dat in timp ce i-o trageam intr-o pozitie ciudata, lui Nancy i s-a facut rau si a inceput sa borasca prin platou. Regizorul urla disperat "taiati !!", Veronica murea de ras si de atata ras a inceput sa se bese, pt ca Mike i-o tragea deja la scorbura de vreo 10 minute si ii largise anusul ca galeata. Ei, si de la basinile Veronicai, toata lumea a inceput sa rada mai tare in timp ce Nancy isi varsa stomacul pe jos. Si aici sa vezi ce tare. Cum stateam eu asa cu inelarul in fundul ei si cu batzul adanc infipt, am inceput sa simt contractiile de la borala. Vai scumpo, stii ce tare era? Am inceput sa o futez mai tare si m-am terminat in 30 de secunde. Si atnunci mi-a venit fabuloasa idee. Stii cand iti ziceam ca nu mai am chef sa facem sex pentru ca asta fac toata ziua la lucru si deja sunt satul ? Mi-am dat seama cum sa reinviem focul dintre noi. Ce ai zice tu daca in timp ce ti-o trag iti bagi 2 degete pe gat ?
Pornstar e cool. Nevasta nu are ce sa-ti reproseze, tu futi ca disperatul tot ce prinzi, iti satisfaci toate fanteziile si mai esti si platit pentru asta. Ce poate fi mai tare ?
Poate doar rockstar. Pornstar si rockstar, una din ele. Totusi mie mi-ar placea mai tare sa fiu rockstar. De ce rockstar? Pentru ca nu trebuie sa ma filmeze nimeni in timp ce ma futez. Am oroare de public, nu imi plac spatiile publice. Ca sa nu intelegeti gresit, nu am putza mica, asta o pot confirma toate fetele care au dormit in patul meu. Cred ca mi-am gresit profesia. Rockstar era fix pe placul meu. Imi puneam in valoare talentul artistic incontestabil, aveam notorietate, fetele faceau coada la usa mea ca sa imi atinga batzul. Lumea ma iubea, banii veneau ca pe Dunare, mama mergea la piata cu X6, sotia mea aparea pe sticla si prin reviste prin interviuri despre cat de grozav e sa fi sotie de rockstar. Singurul inconvenient era programul. Nu as fi avut program. Nu cred ca as fi putut sa fac ceva 3 luni si apoi 6 luni sa nu fac nimic. Imi place sa am efortul distribuit, nu anapoda.
Daca esti pornstar, lumea te catalogheaza drept prost. Ma-ta nu se poate lauda cu fiul ei. Dar sa fi rockstar? Pai esti un geniu, coae. Esti inventatorul cantatului stand in cap. Ai spart toate topurile, te afisezi cu toate vedetele. Mickey Mouse ar vrea sa ii dai autograf pe tampla. Toate pustoaicele de 14 ani umbla cu dejtu` pe la scorbura pe piesele tale gandindu-se ca faceti sex pe plaja din Laguna Albastra.
M-am razgandit. Rockstar e cel mai cul.
duminică, august 30, 2009
Sevraj
Danger of Love
E periculos să iubeşti! Iubirea e ca un drog. La început ai senzaţia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, încă nu e un viciu, dar îţi place senzaţia şi îţi închipui că o poţi ţine sub control. Te gândeşti la persoana iubită vreme de două minute şi uiţi de ea vreme de trei ore. În scurt timp însă, te obişnuieşti cu acea persoană şi începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândeşti la ea trei ore şi o uiţi două minute. Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceeaşi senzaţie ca şi drogaţii când nu îşi obţin drogul. În acel moment, aşa cum drogaţii fură şi se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, şi tu eşti dispus să faci orice pentru dragoste!
No fate
Sunt în misiune. Misiunea mea e sa luminez mintile celor care ma citesc. Sa le deschid ochii, sa le inoculez scarba mea patologica fata de curve, pitipoance, ignoranti, TV, pitici, grase, etc. Sa le dau sa guste un pic din nebunia si durerea mea. Daca esti faci parte din categoriile mai sus enumerate, nu o sa-ti gasesti linistea pe blogul lui BGD. Postarile te vor scarbi, te vor face sa ma urasti. Eu am un mod fin de a transmite un mesaj fara a spune de fapt ce vreau sa transmit. Vei ști ca ti-am transmis mesajul dupa modul cum te simti dupa cand ma citesti. Poate nu vei sti ce mesaj am vrut sa transmit, dar daca te simti ciudat, cu siguranta ca te-am atins la coarda sensibila. Despre mine se vor scrie carti, voi fi subiect de comentarii literare si examen de bacalaureat. Statui se vor ridica in numele maretului BGD, luminatorul. Manelistii imi vor canta ode, presa imi va dedica editoriale, textele mele vor fi laitmotive pentru viitoare telenovele, nevasta-ta va plange in timp ce va urmari ecranizarea unei povesti scrise de BGD luminatorul. Arhitectura moderna va numi ferestrele mari din acoperis dupa numele subsemnatului. Înscrie-te printre primii fanclub-ul BGD si poți câștiga un tricou imprimat cu numele meu arhicunoscut.
Femeile au vise sa ajunga prin reviste pătate de laba, visul meu e sa le demonstrez ca sunt doar niste curve, al caror unic scop in viata e sa le bage vreun meltean in seama. Eu le daram sperantele si sa le dau bani de taxi sa o taie mai repede pana nu imi lasa par prin camera. Futatul a fost frumos, acum hai bye, ca nu am timp de zacut in bratele tale, vreau sa-mi savurez nesimtirea singur. Vreau sa te trec pe carnetel. Stiu ca o sa ma mai cauti, stiu ca o sa plangi si o sa ma regreti o perioada, dar uite ce lectie importanta ti-am predat: esti ieftina, te iau ieftin si te expediez gratis.
Dupa mine, în funcție de varsta, sunt doua tipuri de femei si barbati. Miezul si extremitatile. De aici apar insa diferențele. Miezul masculin si extremitatile feminine se atrag, similar cu extremitatile masculine si miezul feminin. Sa analizam situatia din perspectiva feminina, asa cum imi place mie sa o fac mereu.
Extremitatile feminine cauta senzatii tari, barbati de 20cm cu 3 sedinte de sala pe saptamana. Gen aia care nu saluta din spranceana ci din abdomen. De aia carora nu prea le-a placut pe la scoala. Nu le intereseaza inteligenta sau banii, vor sex si pentru asta fac alegerea pe baza selectiei naturale. Extremitatile sunt cele care perpetueaza in mod natural specia. Datorita extremitatilor feminine, noi ca si rasa vom supravietui si vom evolua. Cel mai puternic castiga competitia, rasa umana beneficiaza de urmasi potriviti pentru supravietuire. Prosti, dar potriviti.
De partea cealalta, undeva la miezul varstei, femeile au revelatii, li se trezeste neuronul care le sopteste ca totusi siguranta financiara si dragostea sunt mai importante decat futatul cu tarani. In ambele cazuri, bani sau dragoste, exista o reteta simpla pe care o poate aplica un tip asa ca mine, care nu arata bine, nu are multi bani dar e suficient de abil incat sa isi atinga scopul de a le face sa-si arate adevarata fata. Primele 3 intalniri sunt cele mai importante. Daca in 3 intalniri nu o saruti, esti prost. Prima luna e de asemenea importanta. Daca in prima luna nu ajunge sa te implore sa o futezi, esti prost. Sa luam lucrurile pe rand:
Prima intalnire: Prima intalnire se realizeaza intr-un loc confortabil pentru tine. Trebuie sa fie un loc cu care esti obisnuit, ospatari cu care esti obisnuit, sa nu fie extraordinar de scump, sa fie de bun gust, muzica care sa nu deranjeze conversatia. Sugestia mea e ca prima intalnire sa aiba loc seara, intr-un loc semi-luminat pentru a-ti ascunde oarecum imperfectiunile fizice si pentru a o obliga sa se concentreze mai tare pentru a observa gesturile tale. O lumanare discreta pe masa poate cumva sa ii arate ca ai si o parte sensibila. Tu va trebui sa vorbesti mult, sa ii demonstrezi ca esti o persoana educata, rafinata dar in acelasi timp sensibila. Povesteste-i putin despre fosta si cat ai fost de ranit atunci cand ai aflat ca te insala, asta o va sensibiliza. De fosta trebuie sa te fi despartit cu cel putin 2 luni inainte, pentru a nu cauza suspiciuni de reimpacare. Va trebui sa observi gesturile ei si ce spune pentru a iti da seama ce cauta: bani sau dragoste. De fapt, ce prostii vorbesc, oricine ar fi, le cauta pe ambele. In functie de ce spune, va trebui sa te adaptezi, sa ii continui ideile, sa ii demonstrezi ca ganditi la fel unele situatii si ca sunteti compatibil. Trebuie sa fi mereu atent la ea si nu la cele 3 blonde care stau singure la alta masa. Prima intalnire trebuie sa fie scurta, 2 ore maxim, tu avand alta treaba mai apoi. Trebuie sa-i expui toate calitatile tale, dar sa lasi mereu senzatia ca e ceva mai mult acolo, ceva ce nu ii spui.
A doua intalnire: A doua intalnire e punctul culminant. Daca imi urmezi sfaturile, de cele mai multe ori, la sfarsitul celei de-a doua intalniri, te vei alege cu un sarut pasional. Intre prima si a doua intalnire trebuie sa treaca fix 2 zile. La a doua întâlnire o iei de acasa cu masina. Masina tb sa fie spalata si parfumata. Va plimbati putin prin oras, lasi impresia ca nu te-ai gandit unde o sa mergeti in seara asta, dupa care o duci într-un la fel în alt loc confortabil. Acum te vei așeza lângă ea, vei face conversatie plicticoasa, vei parea neinteresat, iti vei consulta telefonul din 15 in 15 minute. Apoi brusc, vei deveni foarte interesat de persoana ei. Schimbarea asta brusca o va confuza si o va intriga in acelasi timp. Puteti discuta despre par si tendintele din moda, despre tatuaje, unghii false, epilat si saloane de bronzat. Orice chestii feminine pe care le cunoști o vor impresiona. Vei spune cat de greu e sa gasesti o persoana asa ca ea, sincera, non-pitzipoanca (desi este), cat de interesanta si inteligenta o gasesti. Seara tarziu dupa ce plecati, trebuie sa incerci sa o te apropii de ea pe motiv ca ti-e frig. Si acum e momentul important. In functie de cat de mult a baut, cat de mult rade la glumele tale, si in general de ce fel de semnale iti transmite, vei sti daca trebuie sa actionezi sau nu. Daca da, trage-o aproape si sarut-o si e a ta. Daca nu emite semnale, daca vrea sa plece cat mai repede acasa pentru ca o jeneaza OB-ul sau pentru ca a uitat sa hraneasca pisica, atunci ai dat peste o feminista. In cazul asta, fi un gentleman, pup-o scurt si neasteptat pe obraz, ia-ti ramas bun si tai-o.
Cauza ta nu e pierduta. In zilele urmatoare trebuie sa foaaaaaarte interesat, sa o cauti si sa-i demonstrezi ce tip sensibil esti cand te prezinti la urmatoarea intalnire cu un pachet de whiskers. A treia intalnire e circumstantiala, si daca si-a dorit sa te vada si acum, inseamna ca e interesata. Daca nu te va vrea nici acum, e clar ca nu esti tu seful aici si mai tarziu cand iti va ceda, vei fi doar o pasarica care va raspunde la comenzi. Sfatul meu e ca la a treia intalnire sa o lasi moale cu complimentele, sa nu zâmbești, sa nu glumești, sa fi total schimbat fata de persoana din primele 2 întâlniri. La sfârșit ii vei spune uitându-te în ochii ei ca îți place si ca vrei sa fi cu ea. Si dai sa o săruți. Daca nu vrea, pleci acasă și nu o mai cauți. O lași sa se frământe câteva zile. Dupa ce va vrea din nou sa se întâlnească cu tine, sigur e a ta.
Daca în prima luna nu ajungi in chilotzeii ei, atunci ești un pampalau și te-a prostit.
Daca femeile vad ceva rău în tine, ceva personal la care nimeni niciodată nu a ajuns, considera ca e de datoria lor sa te schimbe. Sunt interesate de tine atâta timp cât ai ceva ce nu pot sa atingă, daca incepi sa faci ca ele, nu te mai gasesc interesant și totul se duce de râpă. Asta e alta discuție si sincer acum m-am cam pictisit de scris. Ma duc sa ma pierd in muzica. Ne vedem pe partea cealalta.
Otherside
miercuri, august 26, 2009
plictis + lene = xxx
Imi urasc melodia care ma trezeste de dimineata. Azi-noapte nu am dormit. Am avut cosmaruri cu Madonna, m-am imbratisat si am sarutat perna perna, cel putin asa cred pentru ca de dimineata era uda. Ma joc cu pixu pe o foaie, desenez floricele.
îmi place să mă piş, cred ca daca ar fi o olimpiada de pişat, aş fi campion. 40% din mine e vezică. cât mă piş io, se pişă 2.5 oameni. mai exact, că sunteţi incompetenţi la creat imagini singuri, se pişă unu cand incep io la pişoar, pleacă ăla, vine al doilea, termină, vine al treilea, şi pe la jumătatea mictiunii lui plec şi eu.
sunt un fel de lunetist al pişatului. bine, nu la mine in baie. dar la veceuri publice, incerc mereu sa nimeresc de la distanţe imposibile. cu boltă . cu peretele. cu ochii închişi. ca zorro. femeile n-o sa inteleaga niciodata placerea simplă de a te pişa pe sub mână, unghiular, cosinus de alfa, din răsucire. de aia feminismul eşuează. ce egalitate dom’le? poţi să te pişi alergând cu spatele? înţelegi placerea de a te pişa alergând cu spatele ?
cred ca ăia 5% din creier pe care il au barbatii in plus se bazeaza cu fantezii traiectorice urinare
- Ce vrei, tot muşchi ţigănesc? Ce vrei să faci cu el ?
- Păi să mi-l înfăşor în juru’ pulii şi să o fut pe hoaşca de mă-ta, că am auzit că îi place să simtă muşchi ţigănesc adînc în ea. De-aia ai tu faţa aia căcănie şi buhaită şi mustaţa aia de viezure fleoşcăit, că se ducea la şatră, băga capu’ sub o căruţă şi futea la ea tot ţiganu’ pînă îi usturau coaiele. Ce rasa lu’ mă-ta îţi pasă ţie ce fac io cu muşchiu ţigănesc pe care-l cumpăr io cu banii mei bă pulă? Te pomeneşti că oi fi cine ştie ce expert culinar care vinde salam la colţu blocului pe 7 milioane pe lună plus bonuri doar din pură pasiune. Şi chiar dacă ai fi, flit bă supracalificatule. Atîta timp cît e banu’ meu, fac ce vreau cu salamu’ cumpărat de mine, pot să mă şterg şi la cur cu el. Ce te fute bă pe tine grija, umflatule? Hai marş pînă nu-ţi bag un pumn pe gît, futu-te-n inimă de tupeist bulbucat care-si da parerea neintrebat!
marți, august 25, 2009
Scrisoare
25.08.2008 - 25.08.2009 - un an fara tine
Astazi e o zi speciala pentru mine. As vrea ca ziua asta sa dispara, sa se pulverizeze din calendar. As vrea ca 25 august sa nu se fi inventat. Sa nu existe. Ziua asta e ziua cea mai neagra pentru mine. Acum un an, cu ochii goi si cu ultimele puteri, ai incercat sa ridici mana spre mine si sa ma mangai. Nu ai reusit. Cu ultima suflare ai incercat sa-mi spui ceva. Dar nu am auzit. Cu sufletul sfasiat te-am strans in brate. Dar tu nu mai erai acolo. Te ridicasei la cer lasand in urma ta o durere fare margini. Nu am putut sa accept nici pana azi ceea ce s-a intamplat.
Tu mi-ai dat puterea sa cred ca nici un obstacol nu este de nedepasit. Tu ai avut puterea sa zambesti cand lumea ta se destrama, cand durerea te coplesea. Esti exemplul meu, esti cel mai puternic om pe care l-am vazut. In comparatie cu tine, toate problemele mele par furnici langa picioarele unor giganti. De asta trebuie sa reusesc. Pentru ca tu ai luptat cu moartea cu zambetul pe buze. Pentru mine, lupta cu viata trebuie sa fie o adiere de vant. Imi amintesc cand ma trezeam dimineata in patul meu de camin, si cum imi aminteam in ce situatie te afli tu. De asta sunt asa de suparat, Oana, pentru ca am impresia ca nimeni nu intelege. Nimeni nu stie ce inseama sa te trezesti in fiecare dimineata in acelasi cosmar. Vroiam sa dorm mereu pentru ca in vis nu exista durere. In realitate era doar durere. Am plans implorandu-l pe Dumnezeu sa te ierte si sa te insanatoseasca, pentru ca nimeni nu merita asa ceva la 19 ani.
Lumea nu intelege. Nimeni nu intelege. Si nimeni nu imi mangaie durerea.
Tu esti eroul meu pentru ca pe tine doar moartea te-a doborat. Nu ai fugit speriata cand au aparut nori negri la orizont. Ti-ai infruntat furtuna cu curaj si ai dat un exemplu tuturor celor care te cunosc. Toti cei care au venit la capul tau sa te planga au facut-o cu durere in suflet. Ai atins vietile tuturor. Ai fost un om de 10 ori mai bun ca mine.
De cand te-ai dus, m-am schimbat. Mi-am schimbat viata. Am ramas singur si pustiu fara tine. Am cautat iluzii si evadarea din realitate. M-am simtit ca un escroc in incercarea de a pacali realitatea. Am spus nu fericirii, am cautat durerea. Am pierdut totul. Acum, tot ce vreau e sa-mi gasesc linistea. Vreau sa cred ca esti intr-un loc mai bun si ca ma veghezi. Vreau sa cred ca nu te superi daca sunt fericit. Si vreau sa fiu fericit.
Ieri am lasat doliul pe apa. L-am privit cateva minute cum se duce incet, cum se lupta sa ramana la suprafata, si cum apele il coplesesc. Am zis o rugaciune in gand pentru tine. Doamne, ce repede a trecut un an.
Te-am tinut de mana si ti-am promis ca nu o sa te las. Nu am reusit sa-mi respect promisiunea, poate singura promisiune care conteaza. Nu am putut sa fac nimic. Te-ai dus. Dar din sufletul meu, nu te-am lasat.
i
Iluzia e singura realitate. Iluzia e cea care te face fericit. Si ca orice alt cuvant de gen feminin, iluzia e o curva. Esti iluzionat de mic, ai iluzia ca esti implacabil, incontrolabil, ai iluzia ca iti stapanesti viata si asta iti da incredere si te face fericit. Aia care nu au suflet sunt fericiti pentru ca pe ei iluzia nu ii poate insela. Sunt imuni. Iluzia e o curva pentru ca te fute cand ti-ai depus toata increderea in ea. Cand ai renuntat la viata si principiile tale crezand ca te-ai eliberat de jeg, iluzia dispare cu banii si cu inima ta, si ramai ca un prost in ploaie. Si ca pe orice alta curva, nu incetezi sa iubesti si sa cauti iluzia nici dupa ce te-a futut si ai ramas cu ochii inlacrimati spre cer. Fericirea e creata datorita iulziei. Dar iluziile sunt efemere. Oricat de mult te-ai stradui sa ramai in iluzie, pana la urma trebuie sa te intorci in lumea ta. Sa te intorci la viata ta.
De ce cauta oamenii distractie si entertainment? Droguri, alcool si filme ? Pentru ca satui de lumea pe care o vad in fata ochilor, vor sa evadeze din realitate si sa creada pentru un timp ca realitatea e alta. Mi-am inceput blogul pentru ca nu am mai suportat durerea si deziluzia din telenovela care a fost viata mea. Blogul asta e lumea mea in care nimic nu ma poate atinge. Nu e o iluzie. Eu sunt stapan aici. Eu hotarasc ce si cand o sa apara, hotarasc ce comentarii accept hotarasc daca mai scriu sau nu. Aici eu sunt stapanul universului.
Cand crezi ca viata ta e de cacat, vino sa gusti putin din amarul meu. Poate o sa-ti vezi viata cu alti ochi si o sa crezi in tine.
Fiecare e pentru el. Fiecaruia ii pasa doar de curul lui. Iluzia e pentru prosti. Iar cand vine vorba de prosti, eu sunt cel mai mare.
Hardcore vibes
Deci aia care cumpara asa ceva si reusesc o laba sunt fie minorii caare vad pasarica pentru prima oara in viata, fie masochistii carora le place sa o lustruiasca patimas 2 ore. Sa faci laba la un film porno romanesc e ca si cum ai face laba la iaurt. O faci din necesitate, strict profesional si nu-ti provoaca nici o placere. E doar utila pentru ca ajuta la agitarea iaurtului.
Filmeleporno romanesti sunt spectacole ieftine. Sunt orice altceva decat excitante. E ca si cum ai merge pe strada, ai alege niste tineri si i-ai pune sa se futeze in fata camerei asa cum au vazut ei in filmele de dincolo. Cu tot tacamul, bineinteles. Pentru ca orice film porno are aceeasi desfasurare. Sex oral, sex normal in toate pozitiile accesibile. Sex oral. Sex anal. Sex oral. Terminare pe fatza. No, si obositii nostri trebuie sa reproduca chestia asta de dragul artei. Plm, barbatii din filmele porno romanesti sunt niste ofiliti cu putza mica. Femeile sunt ridicate de pe centura si platite cu bonuri de masa pentru o aparitie.
Dar stati, ca nu asta e partea cea mai tare. Partea cea mai tare e ca femeile astea nici macar nu stiu sa se futeze calumea. Cand le vezi ca mai sunt si vedete si apar pe la tv cu pretentia sa gaseasca un sponsor care eventual sa o ia de nevasta imi vine sa vars. Adica dupa ce ca nu stie sa faca nimic, nu stie sa scrie si sa citeasca, mai are si pretentia sa fie platita, sa-i fie cumparate toale, masina, vacante, silicoane. Am vazut-o pe braileanca care se crede sexy. GROAZNIC. As fi avut pretentia ca macar sa fie ceva bucatica, sa stie meserie in pat, daca altceva nu stie. Dar nimic. Sta ca vaca si geme. Cum plm sa-i cumperi masina la vaca asta si s-o scoti prin banbu` cand ea nu exceleaza nici macar in meseria pe care se lauda ca o stie la perfectie?
M-am tirat scarbit sa-mi fac un dush.
duminică, august 23, 2009
Back
La televizor imi plac reclamele si meciurile. Atat. Dar unele reclame sunt foarte proaste. Nu exista nici o legatura intre produs si reclama. Sau sunt unele total diferite de realitate. De exemplu in noua reclama de la nush` ce pliculetze Jacobs, o gasca de baieti sta plictisita la un chef cu lumina aprinsa, si unul mai gay asa vine sa ii invite la dans. Pt ca ei sunt prea obositi, poponarul le da niste pliculetze cu cafea magica Jacobs si imediat ceilalti hipsteri se apuca de facut coffee party si apoi danseaza ca apucatii. Imi vin in minte patru motive pentru care reclama n-are nici o legatura cu produsul sau cu realitatea.
In primul rand cand faci reclama unui produs, trebuie sa te adresezi unui public-tinta. Din reclama respectiva reiese ca publicul tinta sunt hipsterii gay, care merg la chefuri cu lumina aprinsa si danseaza. Din acest motiv, cei care ar fi dorit sa incerce cafeaua respectiva, dupa ce vad reclama se asociaza mental cu hipsterii gay si drept urmare nu o mai cumpara.
In al doilea rand, cate chefuri ati vazut voi cu lumina aprinsa ? Eu am fost la chefuri unde lumea statea pe intuneric, ca sa te poti pipai in voie, ca sa socializezi pe la colturi cu pitzipoance, etc. Apoi, la ce chef ati vazut baietii sa stea pe canapele, fara bere, fara chef? Bai, oricat de naspa ar fi pizdele de la un chef, macar e bautura, nu? Asa ca daca nu pica nimic, plm macar ne imbatam si tot e misto cheful.
In al treilea rand, cati baieti ati vazut sa mearga la un chef ca sa danseze ? Cand vine vb de chef, baietii pun 2 intrebari simple :
1)sunt multe pizde ?
2)e multa bautura ?
Daca o sa vina vreun gay la mine sa ma intrebe daca dansez, o sa ii lansez un raspuns direct in muie.
In al patrulea rand, cine naiba sta la chef sa bea cafea ? Poate dimineata ca sa imi revin incat sa ma duca picioarele pana acasa. Sau poate daca ai o diaree severa. Eu unu n-am baut niciodata cafea la chefuri. Plm, poate chefurile de hipsteri sunt altfel, poate la palariosii astia se bea cafea in loc de vodca.
S-a terminat concediul, m-am intors, muie muncii, plm.
miercuri, august 19, 2009
Fara motiv
Pentru fetele „destepte” care isi joaca iubitii pe degete. Meritati un Oscar pt cat de bine jucati.
Femeile au o arma teribila la indemana. Plansul. Plansul a fost descoperit de femei incepand cu inceputul inceputurilor. Dupa ce Adam si Eva au fost izgnoniti din Rai, bineinteles din vina ei, Eva a inceput sa planga ca sa nu-si ia omorul de la Adam. Apoi descendentele de sex feminin, au descoperit ca cu ajutorul plansului pot sa beneficieze de mila unui barbat. „Plm, e femeie, uite plange, e foarte trist, ceva serios i s-a intamplat, hai sa mergem sa o intrebam ce are, poate o putem ajuta cu ceva”. GRESIT! Noi barbatii asociem plansul cu durerea. Gresit. Cand vezi o femeie ca plange, iti imaginezi ca vezi un barbat plangand, deci ceva foarte grav s-a intamplat. Cand vezi o femeie ca plange, nu te duce sa o intrebi ce are. Du-te si asigura-te ca o doare, eventual mai plezneste-o putin sa aiba un motiv serios de mictiune faciala.
Serios acum, femeile plang din orice. Daca moare Jose Armando uda covorul. Daca s-a urcat pisica in pom, se pune in cur si plange. Daca nu ii place cum a tuns-o idioata aia de la salon, suna pe toate prietenele si plange o jumatate de ora in oglinda. Femeile plang din obisnuinta, e ceva la fel de normal la ele ca si mimarea orgazmului. O femeie poate sa planga din senin. Daca se concentreaza suficient de tare, poate sa planga. Am vazut asta. Bocitoarele practica asta. Muistele profesioniste practica asta. Serios. Ce e mai excitant pentru un barbat decat sa o vezi in genunchi, suspinand si manevrand cu limba in timp ce se uita la tine in sus cu ochii mari si rujul si rimelul peste tot ?
Ele folosesc plansul pe post de arma psihologica. Un exemplu? A comis-o. A uitat sa-ti calce camasa. Nu ai nici un motiv intemeiat sa nu-i arzi o palma. Ea stie asta. Se concentreaza si cateva lacrimi incep sa-i siroiasca pe fata. Apoi cu ochii mari si umezi, cum sa n-o ierti ? E ca si cum l-ai prinde pe copilul lu` vecinu` care tocmai iti inteapa roata si la auzul tau rastindu-te plange in hohote de frica consecintelor. In momentul cand deja plange n-are sens sa-l mai pocnesti cu ciocul pantofului. Plm, ala era motivul pentru care i-ai fi tras un sut a la Mutu: sa-l vezi plangand. Dar daca deja plange de ce sa-i mai dai, nu? Asa si cu femeile. Din momentul cand o comit, incep sa planga, stiind ca iertarea va veni. Barbatii au intoleranta la plans. Unii oameni au intoleranta lactica, dar barbatii au intoleranta la plans, durere, sange, etc. Plm, femeile sunt obisnuite cu durerea, nu le sperie o noua gaura in ureche, nu le sperie o dezvirginare dureroasa. Au ciclu cu dureri in fiecare luna. Natura le-a inzestrat cu plans si durere ca sa le antreneze pentru fatare. De aia barbatii sunt asa de sensibili la plans. Se gandesc ca e pe cale sa nasca. Nimic mai fals. E O ARMA PSIHOLOGICA. Cand vezi o femeie plangand si nu vezi umflaturi, vanatai sau sange, e clar...se preface. N-o doare nimic. Feministele or sa zica ca o doare sufletul. Just. Dar sincer acum, daca te doare sufletul, de ce nu faci ce am facut si eu? Te tarasti in coltul tau, sub patura, pui capul in palme si ii dai drumul. Te arde sufletul ? Pot sa inteleg plansul asta, pentru ca si eu l-am avut. Nimic nu stinge mai bine focul din suflet decat niste lacrimi de crocodil. Cel putin pe moment. Dar nu fa asta in vazul lumii. Nu e nici o mandrie ca te doare. Nu e nimic nobil in asta. Dar PR-ul femeilor lucreaza invers. Daca le-a iesit un cos pe frunte, toata lumea trebuie sa stie. Daca si-a luat o pereche de pantofi, toata lumea trebuie sa stie. Daca iubitul a facut-o sa planga...TOATA LUMEA TREBUIE SA STIE. Evident, daca ea plange, el e vinovatul. Nu conteaza ca a aflat ca il insela si i-a dat papucii. Ea plange, tot el e vinovat. Trebuie sa fi facut el ceva care sa o impinga la inselat. PR-ul feminin a inventat si plansul psihologic. Plansul deschide usi, deschide portofele si usi de masina, plansul te scoate din cacat mai ceva decat Superman. Pt aia de au auzit de Mortal Kombat...plansul e fatalitate.
Apropo de treaba cu despartirile. Nu o sa auzi niciodata o femeie zicand ca a gresit cu ceva. Ele saracele sunt incocente. Mereu barbatii sunt niste porci, de aia se termina relatiile. Sunt niste idioti, ele sunt imaculate. Hai serios ? Mergeti in lumea voastra imaculata si muriti de foame acolo unde nu s-a inventat D&G si Armani, bocitoarelor.
sâmbătă, august 15, 2009
Concediu
Dar vreau sa mai fac o ultima precizare înainte de a-mi lua zborul. Înainte de a ma dispretui, pune-ti urmatoarea intrebare : oare cat de bine ma cunosti ? Daca ai fi fost în spatele meu și ai fi văzut măcar 10% din lucrurile pe care eu le-am experimentat, oare as mai fi fost jeg ? Sunt jeg atunci când tot ce vreau e sa fiu fericit și tot ce primesc e dispreț, deziluzii, depresii și drame ? Ai văzut vreodată un om murind ? Ai simțit vreodată cum e sa nu mai ai aer atunci când persoana iubita îți zice ca de azi e cu altcineva ? Ai fost vreodată atât de singur încât aveai impresia ca dacă strigi cât te țin plămânii nu te poate auzi nimeni ?
Daca ma disprețuiești, asta e pt ca ai citit câte ceva pe aici și ți-ai dat seama cât e de adevărat. Si câteodată adevărul doare tare.
Mai citește și poate o sa ajungi sa mai înveți.
joi, august 13, 2009
Hai PA
Bai nush cum sunteți voi dar când vine vorba de relații sunt expert. Adică am avut tot soiul de relații, de la alea de 3 ore(fara sex) pana la relații de 5 ani, deci am atâtea cunostințe încât pot sa-mi dau doctoratul din asa ceva. Relațiile sunt simple, nu e mare filosofie, am mai încercat sa explic în episoadele anterioare din Iubire și dezgust despre o poveste simpla dar cuprinzătoare. Filmul încă nu e gata, pentru ca acum fac la el, dar imediat ce o sa am amănunte ce merita menționată o sa revin cu blognovela.
Având eu atâta experiență în relații, pot sa zic ca deși relațiile se încadrează în niște stereotipuri, despărțirile nu împărtășesc aceleași caracteristici. O despărțire nu seamănă niciodată cu cealaltă. Mai ales dacă tu ești în postura celui care si-a luat papucii si a plecat la plaja. Atunci stai ca prostul în ploaie și te întrebi cu ce ești vinovat tu? De fapt problema nu se pune asa. Asta e marele păcat al tuturor celor care-si iau papucii. Încearcă sa își însușească vina. Nu prieteni, vina nu e a voastră. Nu ești vinovat ca femeia ta e o curva și și-a găsit o pula mai mare. Nu ești vinovat ca femeia ta te-a lăsat pe locul 6, după catelush, familie, cariera, prieteni și distracție. Nu e vina ta ca e o pitipoanca care s-a hotărât ca mașina ta nu mai e suficient de mare încât sa-i satisfacă orgoliul și sa aibă cu ce sa se laude la prietenele ei retarde.
E incompatibilitate când tu ai avut cele mai bune intenții, și ți-o imaginai cu mana pe bostan în timp ce ea se imagina cu mana pe portofel ? Clar nu. Ea e o curva.
Vina ii aparține în totalitate ei. Ea e cea care ia hotărârea asta pe niște criterii de căcat. Bineînțeles ca în momentul ala, în care ești pus la zid, în care vrei sa o ții în brate, sa fie totul cum a fost, și te abții cu ultimele puteri sa nu iți șiroiască lacrimile în timp ce ea îți flutura ostentativ țigara nonșalant pe sub nas și îți explica ca ai fost un bădăran în unele faze și ea nu poate sa accepte comportamente de genul ala, bineînțeles ca în momentul ala, ea are toata dreptatea din lume. Ești pus la zid și normal, trebuie sa ieși din corzi și sa te aperi. Nu vezi situația din afara și nu ești conștient de naturalețea și dezinvoltura cu care se afisaza, de parca ar fi făcut asta încă din grădiniță. Nici eu n-am făcut-o. Si eu stăteam ca un bou, și ma gândeam cu ce oare am greșit eu ? Coaie, eu nu am greșit cu nimic. TU nu ai greșit cu nimic. Singura ta gresala a fost ca te încurci cu toate păduchioasele. Cum plm sa-mi dea mie lecții de viata una care mănâncă o shaorma pe zi ? Care n-are 3 lei în portofel dar se aranjaza si se poarta de parca ar fi inventat viagra ?
Epilepticele astea nu merita nimic, 10% dintre ele o sa reuseasca sa-si gaseasca un maimutoi care sa o futeze dupa ce o bate si sa-i dea bani de cosmetica sa nu se mai vada urmele si toate prietenele ei o sa fie invidioase ca e toata ziua pe la saloane si nu se ocupa cu nimic. Restul de 90%, care termina facultati gen "MANAGEMENTUL AFACERILOR", sau "JURNALISM", sau "FILOSOFIE", "ISTORIE", "COMUNICARE si RELATII PUBLICE" o sa ajunga sa-mi serveasca cafeaua si sa suga pe vreun director de institutie. Deci dragelor. Voi care nu stiti sa faceti nimic. Da, deci cu tine vorbesc, aia de citesti aici. TU O SA AJUNGI SA IMI RASPUNZI LA TELEFOANE SI SA-MI ADUCI CAFEAUA. Distracție plăcuta în continuare ratatelor și spor la produs.
Ah, acum mi-am dat seama cu ce am greșit când mi-am luat papucii de plaja. Am greșit ca n-am scuipat-o intre felinare. Hei, poate as fi luat o palma dar măcar știu cu siguranță ca nu m-ar fi uitat asa ușor, și s-ar fi gândit de doua ori înainte sa mai facă acrobații de genul asta cu nervii altui pierdut nevinovat.
Eu am o vorba de duh, simțiți-va liber sa mi-o folosiți: cine se pisa la urma o face cu jet mult mai puternic și se simte mult mai bine, pentru ca a ținut mai mult în el.
marți, august 11, 2009
Mic ghid practic despre fete si virginitate, capitoul I
Lectia de astazi se numeste "ce e este virginitatea la o fata si cum se poate ea pierde"
Pentru a reusi un proiect, tot timpul trebuie o documentare corespunzatoare. Vom incepe azi prin analiza obiceiurilor femeilor si cum anume percep ele virginitatea si pierderea ei. Daca o sa fiti atenti, poate o sa invatati ceva.
Pentru exemplificare, vom folosi pe Alinutza, o fetita crescuta la oras, cu spatii de joaca in fata blocului si o curiozitate sanatoasa pentru lumea inconjuratoare. Pierderea virginitatii e mai mult o perioada decat o actiune. Fetele isi pierd virginitatea in 2 etape.
1) Pierderea virginitatii mentale. Pierderea acestui tip de virginitate se face pe la o varsta destul de frageda. Dar nu brusc, ci treptat. Primele semne apar atunci cand in spatele blocului, Alinutza se uita mirata la puta lui Alex si se intreaba oare cum poate sa mearga baiatul asta cu ceva care atarna intre picioare, cum nu il incomodeaza la fotbal sau la ce ii e necesar asa ceva. Apoi devine intrigata de gemetele si aplauzele(a se citi palmele la cur) care se aud din dormitorul parintilor, de faptul ca nu isi poate imagina cum o barza a putut-o cara pana la sanul mamei, de ce femeile mari au sani, si alte chestii de gen. Mai tarziu, va descoperi prezervativele, filmele porno, erectiile, si totul va avea alta logica. In mod ciudat, iubeste furnicaturile dintre picioare cand vede 20cm de carne intr-un film de pe dvd-ul parintilor, iar scarpinatul furnicaturilor cu scopul de a disparea o fac sa se urce pe pereti si sa-i explodeze fantani arteizene intravaginale. Este momentul cand Alinutza lasa in spate copilaria pentru viata de adult, cand mental deja se scufunda in lumea adultilor. Se va uita diferit la baietii care pana nu demult ii pareau idioti, va studia cu invidie comportamentul vecinelor de la bloc mai mari cand isi incolacesc limbile prin gura vreunui cocalar cu multi cercei si tatuaje. Viseaza si ea la momentul cand va pune mana pe muschiuletz si va simti madularul vibrand.
2) Pierderea virginitatii fizice. Alinutza, ca o fata desteapta ce este, stie ca virginitatea fizica e doar o formalitate, intrucat virginitatea mentala si-a pierdut-o demult, de pe vremea cand a inceput sa se joace cu mana la scorbura. Insa fiind desteapta, e constienta ca virginitatea fizica se poate pierde o singura data si e foarte important ca acel baiat sa fie totusi special. Drept pentru care, incepe sa iasa la suc cu diversi potentiali fuckeri, de diferite varste, culori, mirosuri, in cautarea unuia mai special, cu batzul mai mic, care sa nu o deranjeze prea tare. E amuzant sa urmaresti jocul asta de-a soarecele si pisica, cum el incearca sa o bage in pat iar ea se preface ca nu stie despre ce e vb. De fapt niciodata nu e asa. Alinutzele din lumea intreaga aleg partenerul, nu invers. Alinutza s-a gandit la sex inca dinainte sa iasa cu cineva, iar faptul ca baiatul a reusit sa o dezvirgineze nu reprezinta o mare izbanda, ci reprezinta ca el e fuckerul ales pentru a o face femeie. Pare fata cuminte, se da fata cuminte, cu principii, se lasa greu dar Alinutza se uita la slitz ca drogatul la liniuta. Nu e nimic mai insalator decat o mica pitipoanca in cautare de sex pentru prima data. Poate sa stea cu unul luni, ani de zile pana sa se hotarasca sau poate sa se arda cu primul iesit in cale. In primul caz, cel mai des intalnit dealtfel, rabdarea e esentiala. Mai intai Alinutza isi face provizii de prezervative, lubrifianti, se imbraca si se poarta pitipongeste. Fuckerul trebuie sa aiba experienta. sa fie mai mare cu minim 2 ani, sa o scoata in oras cel putin 2 luni inainte, sa o plimbe prin parcuri, sa se linga ostentativ in fata blocului ei, cand o aduce acasa, sa se pipiaie ca sa-si dea si ea seama daca o excita, daca o are potrivita, daca stie cum sa se poarte, etc. Cand decizia e luata, tot ce mai lipseste e locatia. In concediul parintilor, sau intr-un weekend singura acasa e cel mai bine. De obicei fetele prefera o locatie neutra sau la el acasa, dar in lipsa de alternativa, orice loc e potrivit. Odata fapta comisa, Alinutza poate sa mearga mai departe si sa devina pitzipoanca asa cum visa de mica.
Gata pentru astazi. Lectia viitoare este despre comportamentul adecvat intr-o relatie care are ca finalitate deflorarea.
La revedereeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !!!
duminică, august 09, 2009
sâmbătă, august 08, 2009
Depresie
Am trăit greu mai ales când am ajuns la facultate. Mami s-a chinuit sa ne tina pe mine și pe sora mea. Sora mea s-a chinuit angajându-se înainte sa înceapă școala ca sa aibă bani. Ea a primit mereu mai putini bani decât mine. Ce greu i-a fost mamei mele. Eroii nu sunt în benzi desenate. Eroii sunt printre noi. Ei sunt supraoamenii care țin lumea în picioare. Eroii mei mi-au ținut lumea în picioare.
Eroii care mereu se sacrifica pe ei si care mereu rad când ii doare, care mereu țin capul sus și ochii spre cer. Ei sunt cei care îți dau putere văzând câtă putere au ei. Dar și ei sunt oameni. Când scriu rândurile astea, plâng. Plâng pentru ca Dumnezeu a chemat la EL pe Onutza mea, care mereu a avut mai mult de indurat decât mie. Eu ma gândesc ca sunt nefericit? Ca îmi merge rău ? Ca ma dezamăgesc femeile ? Cat de cretin si idiot pot sa fiu ? Cum pot sa îmi plâng mie de mila prin bloguri de kkt când eu sunt AICI ? Când eu TRĂIESC astea ? Când singura mea tangenta cu dezamăgirea e atunci când nu am o buca calda pe care sa o fut ? Eu sufăr? E doar o iluzie. Nu asta e suferința. Nu asta e deznădejdea. Astea nu sunt probleme, sunt pishat în vânt pe lângă problemele pe care le-au indurat eroii mei. Eu câteodată caut sa ma doară. De parca dacă ma doare si pe mine cumva pot sa iau din durerea lor. De parca pot sa le ușurez povara prin asumarea unei alte poveri. Vreau sa-mi asum suferința. Daca suferi, e din cauza mea. Daca ți-e greu, e din cauza mea. Daca azi nu-ți iasă nimic, e din cauza mea. Daca azi te-am dezamăgit, e vina mea. Ma simt mizerabil și-mi place. Nu merit nimic, nu am făcut nimic măreț. Eu nu sunt erou. Eu nu mi-am înfruntat demonii cu curaj. Da-mi mizerie și nefericire. Asta merit pentru ca îndrăznesc sa ma gândesc la fericire. Sunt depresiv.
Azi m-am gândit. Nu. Nu m-am gândit. Mi-a venit în minte. Eu nu am avut grija de tine, Oana. Deși tu ești mai mica, tu ai avut mereu grija de mine. Tu ai grija de mine și acum, de acolo sus dintre îngeri. Tu îmi dai fericire în viata, dar nu o merit. Da-mi suferință, vreau sa sufăr odată cu tine, sa îți alin ție din durere. Când plângeam odată cu tine, te țineam în brate și vroiam sa iau asupra mea din durerea ta, și nu puteam. Nu pot sa am parte de fericire când tu ai avut parte doar de suferință. Sunt mizerabil. Cum pot sa fiu atât de egoist ?
25.08.2008. Ziua în care îngerul meu s-a urcat la cer.
vineri, august 07, 2009
joi, august 06, 2009
Sfaturi de criza
Si nu in ultimul rand, omul. Sunt persoane care prefera dusul rece, in ploaie. Mie personal nu imi place chestia asta, dar hei, daca unora le place, nu am ce sa comentez. Faceti baie in ploaie maimutzoilor, e mai ieftin si mai revigorant.
In criza sexul e ieftin pentru ca nu se prea practica. Plm, prezervativul e scump, doar n-o sa sacrifici 2 beri pe 5 minute de futat cu vreo naspeta esuata, asa ca mai bine o freci la rece, e mai ieftin, mai sanatos, si plus de asta nu o sa-ti reproseze nimeni ca nu te-a tinut decat 5 minute. Daca esti gagica, frecatul la rece nu te ajuta prea mult. Tu oricum nu dai bani pe prezervative, o iei in gura ca e mai ieftin si fara riscul de a ramane bortzoasa. Daca esti studenta la medicina, din Ineu, proaspat scapata de-acasa de sub ocrotirea mai mult decat ingraditoare a parintilor, dupa ce ai crescut la coada vacii si ai descoperit ca la oras pasaricile sunt epilate, muianul e roz si chilotul e optional, daca esti in gaura si nu ai prea multe prejudecati, poti oricand sa te apuci de macelarit tigani instariti pe 500 de euro. Lumea scapa de un tigan si o curva in acelasi timp deci dublu avantaj pentru restul muritorilor.
Trec printr-o perioada exhaustiva fizic si psihic, e vreme de stat in casa, futat si numarat datoriile.
Bye bye natiune invizibila.
UPDATE: Da, in poza chiar sunt eu. Deasupra :))
marți, august 04, 2009
Night over London
Si cum stateam asa relaxat, aud cum se futeaza unii in apartamentul de langa mine. Acuma, ca orice barbat imi plac filmele porno, ma excita filmele porno mute, dar ma enerveaza filmele porno doar cu sonor. Asta pentru ca nu pot decat sa-mi imaginez cum o spoieshte pe pereti in timp ce ii mai trage cate o palma la cur (asta pentru ca peretii chiar sunt subtiri). No, si cum luam eu parte la gangbang ca spectator mi-am dat seama ca noi romanii suntem o natie defavorizata. Adica nu e de-ajuns ca avem un trai greu, traim in cusca la bloc cu inca cateva zeci de familii, dar mai suntem obligati de situatie sa asistam la discutii domestice normale gen
– "Costele, iar n-ai platit gazul luna trecuta. Ce-ai facut cu banii nenorocitule, iar i-ai spar t cu ciufuta aia blonda ?"
- "Tu-ti capul tau de copil, pai cum mah sa-mi iei bani din portofel !?? Iesi din baie ca-ti crap capul !!!"
- "Vai, Cristino, intr-o zi o sa iau razna, jur. Marcel nu stie decat sa vina acasa, sa se arunce in pat si sa se uite la TV. Nu s-a mai atins de mine de 3 luni, o iau razna jur ! Fata, m-a chemat Marius la o cafea dupa lucru sa-mi arate niste bilanturi care cica le-am gresit. Ce zici, sa ma duc ?"
- "Hai pisi, ca nevasta-mea se intoarce acasa abia peste vreo 2 ore. Avem timp suficient sa ne facem de cap. Uite motanelul deja s-a trezit si a inceput sa toarca. Pune mana, nu-ti fie frica ca nu musca…doar scuipa."
Eu am avut parte de niste vecini studenti care si-o trageau regulat. In fiecare zi la 7. Puteai sa-ti reglezi ceasul dupa ei. Incepea la 7, pe la 7 si 5 minute se auzea o pauza din scartaitul patului, semn ca schimbau pozitia, apoi incepeau iar gemetele. Pe la 7 si 8 minute era punctul culminant, atunci era miezu` actiunii, o auzeam cum tipa, auzeam palme la cur, racnete de gorila, credeai ca o sa sara toate suruburile de la pat. La 7 si 10 auzeam bricheta, semn ca totul e gata, sunt deja la tigara. Apoi totul revenea la normal in bloc pana ziua urmatoare. Cand i-am vazut de mana in fata usii intr-o zi cand se intorceau cu shaorma la pachet din Dristor da pa coltz, mi-a cazut fatza. In primul rand de la mireasma de shaorma care se imprastiase pe scarai si in al doilea rand de la aspectul lor. Ea era o ochelarista taranca si grasa gen Moby Dick de parca ar fi mancat shaorma da pa coltz din Dristor toata viata, timida si cu ochii in pamant de parca toata lumea ei s-ar fi concentrat in varful bocancului. El, un tocilar cu cosuri pe fatza, mestecand guma hubba buba si cu privire de mascul alfa satisfacut. Erau departe de ceea ce-mi imaginam eu cand ii auzeam cum se futeaza.
In mintea mea bolnava mi-a sarit o idee la lucru intr-o zi cand ma uitam la fetzele plictisite ale colegilor. Am incercat sa-mi imaginez cum arata schismatzi in timp ce-si dau drumul. Freaky, nu? Sa il vezi pe colegul din fatza cum se crispeaza incercand sa se mai tina 1 minut macar, sa ti-o imaginezi pe colega de la parter cum sta pe spate si geme cu ochii inchisi si cu parul valvoi, etc. E aiurea. Am inceput sa generalizez problema, si acum cand trec pe langa oameni pe strada si imi imaginez cum arata cand isi dau drumul. Nu e o imagine prea placuta. Cum arata Basescu, de exemplu, cand se futeaza ? Freaky, nu?
Stiu, sunt bolnav, ma duc sa-mi iau medicamentele.
In speranta ca am descretit cel putin 10 frunti azi, va doresc o zi frumoasa in continuare, normalilor.
duminică, august 02, 2009
Night over London
Si cum stateam asa relaxat, aud cum se futeaza unii in apartamentul de langa mine. Acuma, ca orice barbat imi plac filmele porno, ma excita filmele porno mute, dar ma enerveaza filmele porno doar cu sonor. Asta pentru ca nu pot decat sa-mi imaginez cum o spoieshte pe pereti in timp ce ii mai trage cate o palma la cur (asta pentru ca peretii chiar sunt subtiri). No, si cum luam eu parte la gangbang ca spectator mi-am dat seama ca noi romanii suntem o natie defavorizata. Adica nu e de-ajuns ca avem un trai greu, traim in cusca la bloc cu inca cateva zeci de familii, dar mai suntem obligati de situatie sa asistam la discutii domestice normale gen
– "Costele, iar n-ai platit gazul luna trecuta. Ce-ai facut cu banii nenorocitule, iar i-ai spar t cu ciufuta aia blonda ?"
- "Tu-ti capul tau de copil, pai cum mah sa-mi iei bani din portofel !?? Iesi din baie ca-ti crap capul !!!"
- "Vai, Cristino, intr-o zi o sa iau razna, jur. Marcel nu stie decat sa vina acasa, sa se arunce in pat si sa se uite la TV. Nu s-a mai atins de mine de 3 luni, o iau razna jur ! Fata, m-a chemat Marius la o cafea dupa lucru sa-mi arate niste bilanturi care cica le-am gresit. Ce zici, sa ma duc ?"
- "Hai pisi, ca nevasta-mea se intoarce acasa abia peste vreo 2 ore. Avem timp suficient sa ne facem de cap. Uite motanelul deja s-a trezit si a inceput sa toarca. Pune mana, nu-ti fie frica ca nu musca…doar scuipa."
Eu am avut parte de niste vecini studenti care si-o trageau regulat. In fiecare zi la 7. Puteai sa-ti reglezi ceasul dupa ei. Incepea la 7, pe la 7 si 5 minute se auzea o pauza din scartaitul patului, semn ca schimbau pozitia, apoi incepeau iar gemetele. Pe la 7 si 8 minute era punctul culminant, atunci era miezu` actiunii, o auzeam cum tipa, auzeam palme la cur, racnete de animal, credeai ca o sa sara toate suruburile de la pat. La 7 si 10 auzeam bricheta, semn ca totul e gata, sunt deja la tigara. Apoi totul revenea la normal in bloc pana ziua urmatoare. Cand i-am vazut de mana in fata usii intr-o zi cand se intorceau cu shaorma la pachet din Dristor da pa coltz, mi-a cazut fatza. In primul rand de la mireasma de shaorma care se imprastiase pe scarai si in al doilea rand de la aspectul lor. Ea era o ochelarista tarabcgrasa gen Moby Dick, timida si cu ochii in pamant de parca toata lumea ei s-ar fi concentrat in varful bocancului. El, un tocilar cu cosuri pe fatza, mestecand guma hubba buba si cu privire de mascul alfa satisfacut. Erau departe de ceea ce-mi imaginam eu cand ii auzeam cum se futeaza.
In mintea mea bolnava mi-a sarit o idee la lucru intr-o zi cand ma uitam la fetzele plictisite ale colegilor. Am incercat sa-mi imaginez cum arata schismatzi in timp ce-si dau drumul. Freaky, nu? Sa il vezi pe colegul din fatza cum se crispeaza incercand sa se mai tina 1 minut macar, sa ti-o imaginezi pe colega de la parter cum sta pe spate si geme cu ochii inchisi si cu parul valvoi, etc. E aiurea. Am inceput sa generalizez problema, si acum cand trec pe langa oameni pe strada si imi imaginez cum arata cand isi dau drumul. Nu e o imagine prea placuta. Cum arata Basescu, de exemplu, cand se futeaza ? Freaky, nu?
Stiu, sunt bolnav, ma duc sa-mi iau medicamentele.
In speranta ca am descretit cel putin 10 frunti azi, va doresc o zi frumoasa in continuare, normalilor.