Cand ma uit in spate cine eram acum 4 ani, sa zicem, ma ingrozesc. Atunci eram capabil de unele chestii, aveam ambitii, planuri, faceam chestii pe care azi nu le-as mai face. Mergeam lunar la Bucuresti, aveam o relatie stabila, nu ieseam in cluburi, nu aveam prietene, prieteni. Eram pocait, dar aveam pentru ce lupta. Dar astea au trecut.
As vrea sa fiu asa cum le zic la altii sa fie. As vrea sa pot sa ma ghidez dupa principiul ca orice sut in fund e un pas inainte. As vrea sa pot sa fiu puternic, sa inspir incredere, sa fac intotdeauna ce trebuie, sa pot sa imi pastrez promisiunile, sa reusesc sa nu dezamagesc pe nimeni niciodata.
Poate am dezamagit pe cei cativa cititori ai mei care ar fi vrut altceva de la mine, poate am dezamagit cititorii care ar fi dorit sa citeasca mai des ganduri rele. Eu nu pot sa scriu la comanda, scriu cand simt nevoia, scriu ce am pe suflet, chiar cu riscul de a deranja.
Oamenii au asteptari, chiar daca nu iti iei angajamente implicit. Se poate sa fi dezamagit unele persoane, se poate sa-mi fi incalcat unele promisiuni. Se poate sa fi fost spectator atunci cand trebuia sa fiu actor, se poate sa fi cedat tentatiilor atunci cand trebuia sa nu cedez. Asta e un moment de slabiciune al meu, un moment in care am realizat ca sunt departe de a fi perfect si in care am realizat ca oricat de mult as vrea asta, nu o sa reusesc niciodata.
Nu stiu unde ma vor purta drumurile vietii, nu stiu daca alegerile pe care le voi face sunt cele mai bune. Dar stiu ca imi doresc sa reusesc ce-mi propun, stiu ca vreau sa nu dezamagesc lumea, si mai stiu ca niciodata nu am facut rau voit, din rautate, cuiva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu