Ayo technology

Cand sunt suparat pe ceva, cand gasesc ceva deranjant, ma apuc sa scriu. Nu merg sa dau cu pumnii in saci de box, nu alerg 10 ture de stadion pana imi sar plamanii de nervi, nu bag tigara din tigara ca un maniac, nu plang ca o femeie, nici macar ma uit la un film de groaza sa ma sperii pana imi trece nebunia. Ma apuc si scriu tot ce-mi trece prin cap. Daca cineva nu m-ar cunoaste mai bine, ar zice ca sunt un mic dement, ca n-am viata sociala, ca am fost abuzat cand eram mic, sau cine stie ce alte scenarii isi mai imagineaza, ca sunt un alcoolic violent care isi bate copiii. Cum n-am mai scris demult am hotarat sa bag cateva idei la pachet, nu au legatura una cu cealalta asa ca le puteti citi in mai multe reprize, in pauza telenovelei dvs preferate.

Am realizat ceva zilele trecute…. Poti sa zici despre un tip ca e gay, sa te uiti la el si sa zici “bai, asta crek e gay, uite cum merge, cum vorbeste si ce gesturi are”. Eu personal nu am putut niciodata sa-mi dau seama de o gagica daca e sau nu lesbiana. Nu poti sa recunosti o lesbiana, e imposibil. Si daca e lesbiana, si daca nu, ea are acelasi comportament de nebuna. Totusi, am o teorie, eu cred ca o pitipoanca nu e lesbiana, cel mult e bisexuala. Nu are cum sa fie lesbiana si sa se pitipongeasca prin cluburi, nu o ajuta cu nimic. Nu o sa-si gaseasca niciodata o femeie-sponsor, asa ceva se intampla doar in telenovele. Sa o consideri pe una lesbiana nu e mare smen... adica daca e lesbiana, cu atat mai mult o sa aiba multi prieteni, o sa fie populara, asa in ciudatenia ei. Pe de alta parte, daca un tip e catalogat ca gay, brusc e exclus din cercul cunoscutilor tai, ca doar nu vrei sa ti se asocieze imaginea cu un tip care se arde pe la spate...

Odata cu Pastele, vacanta, gratarele, bautura, soarele, am lasat blogul mai moale. Pitipoancele au rasuflat usurate, cel putin pentru o perioada au scapat din ghearele mele de vultur. Odata cu Pastele, incepe si sezonul de imperechere la femei. Ele de obicei toamna isi incheie relatia cu fostul, iarna hiberneaza in asteptarea momentului cand vor putea sa renunte la hainutze si sa faca rost de un nou gagic, cu care sa petreaca sezonul cald pitipongesc prin diverse statiuni, prin diverse tari, prin diverse magazine. Asta pana toamna cand il parasesc, datorita schimbarii climei, datorita ploilor, datorita depresiei si mai ales datorita epuizarii fondurilor sponsorului. Anul asta, dupa multa vreme(cam vreo 7-8 ani asa), n-am avut prietena de ziua mea. Teoretic umblam cu o pitzipoanca care s-a sarit singura din schema repede in apropierea sarbatoririi subsemnatului. Dar ma bucur ca totusi in dimineatza zilei de 9 aprilie mi-a trimis un mesaj copiat de pe net, ceva cu floricele, fluturasi, iepurashi, etc. N-am apucat sa-l citesc pana la capat, l-am sters cand am realizat ca nici macar nu a putut sa scrie ceva de la ea, a dat copy-paste de pe net.

Nu inteleg muzica latino. Adica o inteleg, e energica, te pune la dans, sau poate e lenta, trista, cu versuri care traduse l-ar face sa planga si pe Zmarandescu. Dar nu intelg toate genurile. Adica ai salsa, bachata, tango, samba, rumba, mambo, bambo, gango, plm. De unde atatea stiluri, pentru mine e doar latino. Cine stie oare diferenta dintre ele? Pentru mine nu e evidenta deloc. Eu vad doar cupluri dansand din fund pe fel si fel de ritmuri care seamana. De fapt eu cred ca am o problema cu dansurile in general. Nu ma uit la “Dansez pentru a deveni vedeta“ din 2 motive:1. Nu suport pe spiridusul plangaciosul-piticot Fanica JR la pachet cu micutzul-gay Will of Mark. 2. Nu inteleg ce sincroane danseaza aia acolo. Nu inteleg genurile, stilurile, subtilitatile, miscarea cu cotul, indoirea suava a genunchiului, scosul limbii, si alte scamatorii gen. De prima problema pot sa scap usor. Daca vreau sa urmaresc dansuri, pot sa merg linistit in Bamboo, fara a fi nevoit sa ascult smiorcaielile lui Fane sau sforaiturile lui Will. Dar cu dansurile nu m-am lamurit nici pana in ziua de azi...si am o varsta destul de inaintata, dupa parerea unora.

In Constanta totul e constant. Viteza vantului e constanta, miscarea sacadata a marii e constanta. Ceea ce nu e constant e costul unei vacante. Odata cu criza te-ai fi asteptat ca tarifele sa scada. Dar nu e asa... La Constanta, tarifele sunt pe valurile fluxului. Adica cresc in ritm ametitor. Fiind singurul petec cu apa din tara noastra, multi sunt tentati sa aleaga litoralul romanesc in speranta ca fiind pe pamant autohton, cheltuielile cu vacanta vor fi reduse. Pe asta se bazeaza si Constanta. Eu i-am dat un sms, i-am sugerat finutz ca pe mine nu poate sa se bazeze, pe mine nu o sa ma vada prea curand la fatza. Cand nu o sa mai fie nesimtita si o sa ofere servicii la nivelul preturilor pe care le practica, atunci poate ne pupam si ne impacam. Pana atunci, merg la greci.

Momentan sunt in Germania. Daca te-ai intrebat vreodata cum arata norii de pe partea cealalta, e simplu. Arata absolut la fel. Numai ca pentru a vedea bulbuci albi in forma de spuma de mare sau de lapte, trebuie sa te uiti in jos, nu in sus. Tare, nu? Sa te uiti de sus in jos la nori. Eu nu am facut armata. Nici nu as fi vrut, avand in vedere povestile care se vehiculeaza. Dar totusi, ma intreb, cat de pregatit e statul roman in eventualitatea unui razboi, ceva? Avem armata? Ce stiu sa faca? Sa parjoleasca pasunile si sa fuga in munti? Cred ca traim in tara nimanui, nu avem servicii secrete, nu avem armata, nu avem personalitati puternice, tot ce avem sunt becalieni cocalari care au impresia ca sunt miezul si avem muritori care ar inghitzi orice ar scuipa becalienii astia.

E tarziu, ma bag la somn, inca torc dupa fusul de Romania.

Postarea va apararea abia maine dimineata, cand voi ajunge la un net ca sa o pot scoate la lumina. Pana atunci, sta cuminte pe laptopul proprietatea firmei.