Acum câteva zile am împlinit o frumoasa vârsta, 19 anishori, 2 toamne si 4 primăveri. Datorita faptului asta și a câtorva sugestii subtile, am început brusc sa-mi pun unele (veshnicele) probleme existențiale, gen de ce merg la culcare devreme seara, de ce nu ma mai destrabalex la petreceri, de ce îmi plac pitzipoancele plasticate si răsfățate, de ce mos crăciun nu mai vine, de ce gutza cântă, etc. Am realizat ca încet încet anii au trecut și peste mine, nu doar pe lângă.
Zic au trecut peste mine pentru ca din tot ce a trecut am rămas cu ceva. Ca sa nu fii un amărât ignorant, e bine ca din tot ce experimentezi sa ți se întipărească ceva în capul ala cu ceafa lata.
Lumea moderna e distrusa. Copiii cresc în fatza monitorului, nu ies la aer, nu se joaca pe afara pana seara târziu, prefera sa bage un counter, sa descopere toate prostiile din lume pe internet. Părintii sunt obsesiv de atenți sa nu se îmbolnăvească "ala micu", sa nu se lovească, sa nu îl muste albina sau sa nu ii intre praf în ochi. Ei considera ca pentru a-l feri de toate chestiile astea, trebuie sa fie ultraatenti cu el, sa il tina permanent in casa sub observație. Din cauza asta peste câțiva ani, copiii ăștia o sa ajungă inadaptații societății, o sa ne trezim cu cazuri gen State, când un retardat din asta, frustrat pe un coleg, isi ia kalasnikov-ul și sa se creadă în jocurile lui de pe calculator și sa facă măcel în școala unde învață. Trist dar adevărat, lumea moderna e distrusa pentru ca copilăria lor e furata. Deși mulți zic ca generația mea a avut o copilărie furata, eu cred ca nu puteam sa am o copilărie mai furata decât copiii din ziua de azi.
Eu am copilărit cu guma Turbo și hrana pe cartela. Era bucurie mare când aveam bani sa merg la coltz sa iau suc la dozator. Era bucurie în casa când taică-miu venea de dincolo cu dulciuri și nimicuri care îmi luminau ziua. Era bucurie când câștigam la fotbal, când jucam pac-pac pe după colțurile gri ale blocurilor, când făceam cazemate unde ne jucam pana noaptea. Era bucurie când iarna oamenii își aruncau brazii pentru ca noi ne făceam sabii din ei și ne credeam muschetari. Era bucurie când venea iarna cu multa zăpada și, împărțiți în tabere, ne jucam toata ziua cu bulgari. Era bucurie când de revelion puteam sa ne uitam la televizor la tot felul de umor și urări comuniste. Ma uitam la "Dallas", nu mai țin minte exact care era povestea dar eram tare incantat.
Asta ma face acum sa apreciez tot ce am obținut, sa vad lumea având în spate un model pentru comparație. Cu toate greutățile, cu toate toate lacrimile cu toate pierderile, cu toate gândurile rele, mereu trebuie sa existe un vis frumos sa te ridice, sa-ti dea forță, sa te împingă de la spate. Într-o zi ar trebui sa încep încă o blognovela care sa facă o retrospectiva a vieții mele, acum cât încă mi-o amintesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu