Dave Gahan- Saw Something
Deși lovitura a fost puternica eu nu am mai simțit nimic. Copiii nu percep durerea în același fel ca și adulții. Pentru ei durerea e ceva la fel de normal ca și bătaia sau certurile părinților. Am auzit ca atunci când privești moartea în fata, întreaga viata ți se derulează în fata ochilor ca un film ieftin și scurt de o fracțiune de secunda. Mie nu mi s-a întâmplat asta. Eu am retrăit doar ultimele doua zile. Am refăcut în minte traseul meu de dimineață pana acum. Mi-am adus aminte ca o sa întârzii la școală. Zăpada rece de pe spatele meu și frica de cearta educatoarei m-a împins de la spate ca un arc. Buimac încă, am fugit spre spre scoală întorcând spatele omului care încerca disperat sa ma ajungă din urma strigând cuvinte fără sens și propunându-mi chestii indecente gen "Hai sa te duc la spital !", "Spune-mi măcar unde stai !" sau "Care e numărul tău de acasă ?". Nu am reținut nici fata infractorului, nici culoarea mașinii. Am blocat totul. Am uitat. Ma simțeam ca o femeie care după ce e violata , tot ce vrea e sa uite totul. M-am comportat ca o femeie violata care uita totul și se minte ca nu s-a întâmplat nimic. La a doua ora, educatoarea împreună cu directorul au ajuns în clasa și au făcut un apel către oricine poate furniza informații care vor duce la identificarea victimei. Emoțiile m-au copleșit și am recunoscut. Toți au rămas stupefiați de cât sânge rece am avut. Colegii și prietenii mei nu știau nimic, nu bănuiau nimic. Educatoarei nu i-a venit sa creadă, credea ca mint. Nu mai eram persoana pe care o cunoștea. Nu bănuia capacitatea mea de disimulare. Asta e una din caracteristicile care mi s-a dezvoltat în timp și de care sunt mândru. Pe atunci nu gândeam ca acum. Pe atunci nu aveam tupeul fantastic de acum. Pe atunci nu știam ce e aroganta și nu ii vedeam ca pe niște furnici. Printr-o transpoziție perversa, dacă m-as afla din nou la vârsta și în situația de atunci, nu as fi recunoscut nimic. M-as fi jucat cu ei, as fi vrut sa vad unde ajung. As fi fost curios sa știu cum procedează. As fi vrut sa vad cât timp le ia pana sa ma descopere. Ma cautau pentru ca aparent, mustăciosul nu a dispărut în ceata dimineții ci a venit la școală sa se asigure ca sunt în regula. A fugit după mine și nu m-a prins. Mi-a descoperit refugiul și am fost o prada ușoară. Ce știam eu, eram un copil. Dar mi-am dat seama cât de vulnerabil ești când adăpostul tău e la discreția oricui. Greșeala asta nu am mai repetat-o. Refugiul meu e inexpugnabil. Nici un om nu ma poate ajunge acolo.
Mulți spun ca odată puși în situații extraordinare, oamenii sunt capabili de acte care la prima vedere par imposibile. Le-ar mai fi fost asa de lejer sa vorbească despre asta dacă ar fi fost acolo ? Oamenii sunt prin definiție capabili de acte imposibile, însă doar un număr infim dintre ei ajung sa le facă. Si când te gândești ca tot ce trebuie e putina motivație. Putina motivație pentru a te pune în mișcare. Motivația mea mi-a fost amplificata odată cu fiecare întâmplare extraordinar de nefericita prin care am trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu