LeNe

Lene de la pitici. In italic să vă anchilozeze gâtul, mama voastră de cititori calpi şi venali. Căutaţi în DEX ce înseamnă cuvintele alea două, xerofiţilor. Ups, şi ăsta. Io mă duc să îmi termin mojito-ul.

Toate chestiile au un dușman natural, o forță opusă pe care nu o pot învinge. Superman are kryptonita, nevăstuicile babuinii, ninja pe pirați, merele gravitația, Teo chestiile cu puține calorii, Constantinescu securitatea (cine dracu' e Constantinescu?) și piticii rafturile înalte.

Ei bine, dușmanul meu natural este efortul. Munca susținută, sau sporadică, sau chiar planificarea acestei munci.

Mă scol în fiecare dimineață devreme, pe la 11 că îmi sună alarma de la telefon. O închid și mă culc la loc încă 2-4 ore. Îmi trebuie cam 4 secunde să mă autoconving că ce vroiam să fac de am pus ceasul să sune poate fi amânat vreo 4 ore și cam 6 secunde să adorm la loc. Am ajuns la un grad de rafinament al lenei atât de avansat încât rezolv cu autoconvingerea și mustrările de conștiință mai repede decât trag o bășină. Amân tot. Până în ultimul, dar ultimul, absolut ultimul moment. Atunci mă întreb serios dacă chiar se merită să fac acel lucru în ultimul moment. De obicei nu se merită.

Soluția care e cea mai scutită de efort este tot timpul cea mai bună.

De 3 săptămâni încerc să mă conving să aspir. Azi m-am decis să îmi pun o pereche de papuci prin casă. Problemă rezolvată. Nu mai am perechi de șosete curate, așa că am ajuns la "șosetele similare". Știți voi, aveți toți. De-ălea a căror pereche a evadat pe undeva (sau e sub pat, cine dracu se uită sub pat?) și au rămas singure. Nu-i nimic, le iau după aspectul general, ca antropologul. Albastru închis și negru ? merge. Aceiași culoare? Perfect. Una e mai lungă. Nu se vede. Merge și așa. Nu mai am chiloți curați. Freeballing. Doar e cald afară. Să atârne.

Când mi se arde un bec prin casă, iau unul dintr-un loc mai neimportant și îl pun în loc. Primul sacrificat a fost becul din debara. Al doilea, cel din balcon. Acu s-a ars ăla de la bucătărie. Evident nu îmi aduc aminte să cumpăr altul. Dar, până la urmă, chiar am nevoie? Ce să caut noaptea în bucătărie? Sau oricand? Să ma uit în chiloți. A da, n-am chiloți. Dar am coaie. Evident că nu am ce căuta în bucătărie.

Mai ales că încerc să mănânc absolut tot din cutie, ca să nu murdăresc vase ca să fie necesesar într-un viitor îndepărtat să le spăl. Am experiențe neplăcute cu spălatul vaselor. Ați putea zice chiar o fobie. Mi-am făcut acu ceva timp un ceai că îmi era lene să mă duc să cumpăr suc (eram mahmur cred) și mi-a mucegăit ceaiul . După câteva săptămâni în cratiță. Habar n-aveam că ceaiul mucegăiește.

Mie mi-e prea lene să cumpăr chestii care nu-s în drumul meu. Gen hârtie igienică. Mai zulesc de la muncă. Să nu înțelegeți greșit, aș lăsa un zece mii pe ea acolo, că nu-s zgârcit, dar mi-e să nu se șteargă cineva la cur cu ei și să facă herpes ca pe bani pun mâna murdară mulți oameni. Mi-am dat seama că e și mai util logistic să mă cac direct la muncă. Un veceu în minus de spălat acasă.

Nu mai intru la mine în baie decât să mă piș. S-a umplut de paianjeni. La fel și bucătăria, de când nu mai e bec. Mi-e lene să fac ceva în privința asta. Îs prea mulți, se fut încontinuu. Mai bag o strâmbă la ăia de la baie uneori când mă piș: "auzi mă, aia din bucătărie zice că mă-ta îi curvă" .

Poate pornesc un război civil și se masacrează reciproc.

Aș mai avea de zis, da' mi-e lene.