Incomparabil

Nimic nu se compara cu:

Ploaia intr-o zi insorita de vara.
Copilaria fericita alaturi de bunici.
Durerea, atunci cand mori.
Chicoteala fericita a unui copil.
Sentimentul de libertate dat de vantul de pe puntea unui vapor in mijlocul marii.
Implinirea atunci cand neavand altceva decat ajutorul divin reusesti in viata.
Emotia, atunci cand dormi cu persoana iubita in brate pentru prima data.

Se spune ca orice om poate gresi. A gresi e omenesc. A repeta aceleasi greseli e deja prostie. Iar eu inca consider ca nu sunt prost. Intotdeauna am incercat sa invat din greselile trecutului. Si sunt unele greseli pe care nu o sa la mai repet. Cu siguranta toate lucrurile prin care am trecut si-au lasat amprenta asupra mea. Dar in final, nu raman decat lucrurile bune. Din tot ce am facut.

Nu stiu ce m-a apucat, nu ma recunosc. Cand ma uit in jurul meu, la oameni cu varste apropiate, ma vad diferit. Bucuria se regaseste in lucrurile simple, dar profunde. Trebuie sa vrei mult si sa dai totul. Trebuie sa te gandesti pe termen lung la viata ta, la ce vrei sa realizezi, la unde vrei sa ajungi, iar cand ajungi acolo trebuie sa te gandesti si mai departe.

Cand aveam vreo 20 de ani, eram pe dos, nu stiam nimic, nu vroiam nimic, nu eram responsabil de nimic, nu gandeam nimic. Da, e adevarat, baietii sunt cam cu doi ani in urma fetelor de aceeasi varsta ca si gandire. Si da, mie nu-mi place sa fiu in urma nimanui, deci clar urasc chestia asta. Urasc chestia asta pentru ca e adevarata, si pentru ca asta inseamna ca acum gandesc ca o femeie la 23 de ani.

Nu stiu de unde vine explozia asta de emotivitate si sinceritate. Chiar nu ma recunosc, in loc sa ma depreseze, ploaia asta ma face plin de speranta. Ma intorc la munca, poate imi revin.