Nebunul de alb

Category: , , , By BGD
Geneză

Undeva departe, într-o galaxie îndepărtată, atât de îndepărtată încât nici lumina nu ajungea, pe o planetă uriașă, atât de uriașă încât nu încăpea nici în visele erotice ale Cosminei Pasarin, se trezi într-o dimineață un pitic. Nu stia ce e cu el, cum îl cheamă, care e rostul lui, unde se află, şi mai mult, nu știa de ce e singur. Dar în schimb era convins că trebuie să găsească pe cineva. Tot colindând planeta uriașă în speranța întâlnirii altor semeni pitici, într-o zi piticul ajunse la un munte mare mare atât de mare încât încăpea în tot orizontul și pe care piticul se gândi că nu are sens să-l ocolească pentru că ar pierde o veșnicie. Muntele era atât de înalt încât nu i se vedea vârful, fiind ascuns de niște nori gri și grei. Dar singuratatea mare a micuțului pitic îl impinse de la spate sa încerce să treacă peste munte. Aşa că începu să urce. Zilele treceau, mâncarea era din ce în ce mai rară, paduri, izvoare, stânci goale, păsări singuratice, toate i se derulau în faţă piticului care nu ajunsese încă să vadă vârful muntelui. Tot cățărându-se, piticelul nostru pierduse șirul zilelor fără speranță, fără a găsi o scăpare. Ploile, vanturile, tunete, toate le îndura saracul pitic. În sinea lui știa că dacă va depăși obstacolul ăsta, își va vedea visul împlinit şi îşi va găsi un semen cu care să-și împartă singuratatea. Îl încercau sentimente de disperare, îl bătuse gândul să renunțe, să se întoarcă înapoi. Dar la ce să se întoarcă? În spate nu era nimic, nu-l aștepta nimeni, era doar o pantă abruptă. Drumul lui trebuia să continue prin șicanele muntelui. O urmă de speranță i-a dat-o faptul că a ajuns la plafonul de nori gri și grei. Dar înăuntrul norilor era mai rău. Frig, zăpada, gheață și pante alunecoase. Măcar înainte avea un obiectiv. Se îndrepta spre nori. Acum nu mai știa dacă există vreo ieșire din acești nori.

Sleit de puteri, disperat și cu barba la pământ (nu era o barbă asa de mare, pentru că era pitic și pamntul era aproape), printr-o deschizatura in nori, zari o raza de soare. Cu ultimele puteri se ridica si incepu sa alerge convins că e aproape acolo. Aproape că simțea gustul aerului din vârf, aproape că se vedea în mijlocul piticeilor de pe partea cealaltă a muntelui, care îl primeau cu mare cinste. Şi alerga, alerga și soarele era din ce în ce mai clar, și tot alerga și la un moment dat POC !. Şi noapte. Se trezi plutind. Nu știa unde se află. Ultimul lucru pe care și-l amintea era că ajunsese în vârful muntelui, și apoi căzuse într-o prăpastie ascunsă de un nor gri și greu.

O voce se auzi: Tu Gusti, ai dat dovada de ambiție, de voință, de putere. Toate acestea sunt nimic. Nu există scăpare, nu există partea cealaltă, nu există vârful muntelui, nu există escaladarea obstacolului. Toata viața ți-ai trăit-o în speranța ca vei reuși sa ajungi în același loc cu ceilalți, ca vei reuși să te simți la fel ca ceilalți, să știi că faci aceleași lucruri ca ceilalți. Dar nu Gusti, asta nu există. Acum vei merge pe o planeta mică-mică și albastră, într-o galaxie îndepărtată. Acolo i te vei arata lui BGD, un visător, ca și tine. Pe el îl vei învăța din greșelile tale.

Lui ii vei arata ca nu exista scăpare.

0 comments so far.

Something to say?