Povestile toamnei ...

Category: , , , , By BGD
proza seaca, by Gusti



O zi mohorata de toamna tarzie, inca e suficient de cald incat sa nu ninga, dar ploaia imi loveste fata sacadat si rece, iar vantul mi-o taie in zeci de bucatele. Masina zace in parcare, numerele provizorii i-au expirat, iar abilitatea cu care statul roman nu reuseste sa se lupte cu birocratia si sa grabeasca procesele firesti inca uimeste pe toata lumea. Ma grabesc spre casa, de parca acolo mi-ar astepta raspunsurile la toate problemele pe care le am, de parca adapostul nesigur si neconfortabil al garsonierei 4x4, full option, de la etajul 3 ma poate adaposti nu doar de intemperiile toamnei de afara ci si de cele din sufletul meu. Parca in casa, in care stau eu si colegii mei, 5 paianjeni si 2 muste care au uitat ca trebuie sa adoarma pentru ca imediat va incepe iarna, gasesc ceea ce mi-a lipsit mereu, sufletul meu isi va inceta zbuciumul si se va putea elibera de greutatile care imi zac in suflet precum 2 saci grei de plini cu ciment. Am ales drumul prin ploaie pentru ca atunci cand ma simt mizerabil in suflet am nevoia sa transpun asta in exterior si sa ma simt mizerabil si fizic. Ploaia marunta mi-a udat deja parul, picioarele sunt imbibate in apa rece. Nu cred in umbrela. Umbrela e pentru emo. Eu vreau sa-mi infrunt furtuna cu seninatate, fara umbrela, fara hanorac, vreau sa ma simt mizerabil. Ajung intr-un final acasa, primitoare ca de obicei. Ciudat, cand intru, nu ma invaluie siguranta pe care o asteptam, mai degraba ma invaluie cu peretii ei reci si goi, care nu imi vorbesc si nu-mi povestesc cum a fost ziua lor. Pe marginea patului zace tricoul in care am dormit azi-noapte si pe care l-am aruncat in graba de dimineata. Intru i n casa, ud si dezolat, si firesc gasesc geamul de la bucatarie exact cum il lasasem de dimineata, deschis. Vantul si ploaia si-au facut de cap toata ziua cu perdeaua mea, iar acum ea zacea cu un capat intr-o balta pe masa din bucatarie. Fluturasii de pe frigider au inghetat si ei in zbor. E frig in casa, frigul ma cuprinde si pe mine pentru ca apa imbibata in hainele mele incepe sa-mi arate ca nu m-am nascut scafandru. Imi pornesc tacticos laptopul, pentru a auzi si alt zgomot in afara de cele facute de propria persoana. Pe desktop, imaginea sorei mele zambind sub un cer albastru de vara, langa un lac si mai albastru imi umple ochii de lacrimi. Doar acolo o mai pot vedea zambind. Desi in poza zambeste, in capul meu nu aud decat ecourile de durere si plansetele. Sufletul sfasiat si singur mi se crispeaza si se strange intr-un punct mic. Pentru ca punctul in care s-a strans e prea mic pentru a contine tot sufletul meu, pieptul incepe sa ma doara si ma asez pe pat intr-o strangere similara celei din sufletul meu. Iau din raft o carte veche cu coperti negre din care mai citesc 3 rugaciuni pentru sora mea mai mica care s-a dus. Mi-e atat de dor de rasul ei, culmea e ca nici in vise nu imi mai zambeste. O visez doar indurerata, doar induiosata, pentru ca desi si-a dorit atat de multe, a primit atat de putine de la viata. Incep sa tremur, semn ca trebuie sa merg la dus, nu mai pot sa zac ud pe pat.

In baie, un chip barbos ma priveste trist de dincolo de oglinda. Nu mai am nici o bucurie in lumea asta devastata de plecari. Ma simt gol si parasit, la fel ca si casa in care locuiesc. Nu stiu cat va mai trece pana voi vedea din nou o raza de soare. Imi amintesc cuvinte care dor : “Peste un an o sa ma uitati, nici nu o sa va mai amintiti de mine”. Nu Oana, nu vreau sa uit. Nu vreau sa uit nimic, te-am tinut de mana si ti-am promis ca nu te las.

Nu o sa te las....

4 comments so far.

  1. Anonim 9 martie 2009, 19:56
    as vrea sa scriu ceva si pur si simplu nu stiu ce sa scriu, cu toate ca nu de multe ori mi s-a intamplat asta.orice ti-as scrie e insignifiant cu durerea pe care o citesc in aceste randuri si chiar daca sunt o fire destul de puternica si care tot timpul a luat viata ca pe o gluma mi-au dat lacrimile.
    semnat, un prieten
  2. bgd 9 martie 2009, 21:20
    @ANONIM: viata e departe de a fi o gluma...
  3. Anonim 9 martie 2009, 21:54
    maine e o noua zi!
    mereu vom avea si zile proaste, zile in care totul se prabuseste in jurul nostru , asta nu inseamna ca trebuie sa te dai batut.oana nu ar fi vrut sa te vada asa.
    so cheer up for her , for as ,even for you : smile
  4. Patrascoiu Mihai 13 martie 2009, 20:43
    ... :(

Something to say?